Cauta RSS Feed Schimba judetul

Monumentul Eroilor, de la Şeuşa, a fost vandalizat

Chestiunea zilei 23 Ianuarie 2012 - 15:09 - Vizualizari: 298
Monumentul Eroilor, de la Şeuşa, a fost vandalizat

Ciugudul, până nu demult o comună foarte liniştită, se confruntă de circa 3 luni cu probleme majore ce derivă din săvârşirea pe teritoriul unităţii administrative a unor grave infracţiuni ce aduc atingere proprietăţii publice şi private.

Potrivit unor cetăţeni din comună, sentimentul de nesiguranţă a crescut semnificativ în urma zecilor de furturi din locuinţe sau de pe proprietăţile private ce au avut loc doar în ultimele săptămâni.

De asemenea, obiective importante ce aparţin domeniului public au fost vandalizate creându-se pagube ce vor afecta semnificativ buzunarul locuitorilor comunei. Astfel, monumentul eroilor din satul Şeuşa, obiectiv inaugurat şi sfinţit în cursul anului trecut, a fost grav afectat prin desprinderea şi furtul cătorva părţi din statuia ce reprezintă zeiţa războiului (Foto).

Totodată, din balastiera Ciugud a fost sustrasă o mare cantitate de fier prin tăierea unui ponton iar pe teritoriul comunei au fost reclamate o serie de furturi de aparatură electrocasnică, scule, produse agricole, echipamente şi materiale de construcţii.

Atât cetăţenii cât şi administraţia locală a comunei consideră că înmulţirea infracţiunilor se datorează în cea mai mare parte noii organizări a poliţiei rurale, care aplicată, a dus la desfinţarea permanenţei la postul de poliţie rurală Ciugud şi implicit la scăderea gradului de protecţie oferită cetăţenilor. Deşi cea mai mare parte a infracţiunilor pe teritoriul comunei se produc seara sau în toiul nopţii, la postul de pliţie Ciugud se lucrează 8 ore, doar în timpul zilei şi doar cu un agent.

„Suntem extrem de indignaţi faţă de actele de vandalism care au avut loc în comună şi în special de vandalizarea şi furtul ce a avut loc la monumentul eroilor din satul Şeuşa. Totuşi, vrem să credem că aceste fapte nu au fost săvărşite de locuitorii comunei. Personal, nu pot să cred că un locuitor poate vandaliza un monument care este închinat memoriei unui înaintaş, unui erou care poate fi o rudă de-a sa. Actuala organizare a poliţiei rurale din judeţ a sporit sentimentul de nesiguranţă în rândul locuitorilor din comuna Ciugud. Cred că poliţia şi-a uitat rolul foarte important de prevenire a infracţiunilor şi şi-a diminuat de asemenea capacitatea de intervenţie prompta în zonele rurale prin neasigurarea permanenţei agenţilor în cadrul comunităţii. Ca şi reprezentanţi legali ai comunităţii, nu am fost consultaţi nici noi, nici cetăţenii, atunci când s-au pus bazele noii organizări a poliţiei rurale şi nici nu ni s-au prezentat documente din care să reiasă modalitatea actuală de acţiune pentru prevenirea săvârşirii de fapte antisociale. În cursul anului trecut am informat Instituţia Prefectului cu privire la problemele pe care le întâmpinăm datorate reorganizării poliţiei rurale dar nu am primit nici un răspuns şi nu s-a luat nici o măsură”, a declarat Gheorghe Damian - primarul comunei Ciugud.

Chiar şi decesul unui cetăţean a fost aruncat de locuitorii comunei în cârca celor ce au gândit această organizare a poliţiei care nu mai asigura o intervenţie promptă şi eficientă şi care în unele cazuri poate costa vieţi omeneşti.

La sfîrşitul anului trecut, un cetăţean din Teleac a apelat telefonul de urgenţă 112 simţindu-se rău în urma unor scurgeri de gaze. În câteva minute a sosit salvarea la poarta cetăţeanului, dar, din cauza faptului că acesta avea poarta şi uşa încuiate, conform protocolului, medicii nu au putut interveni în locuinţă prin forţarea uşilor numai cu acordul şi în prezenţa poliţiei.

Comuna Ciugud nemaiavând post de poliţie, centrul poliţiei rurale zonale fiind stabilit la Vinţu de Jos, până ce agenţii s-au deplasat de la Vintu de Jos şi până în localitatea Teleac cetăţeanul ce avea de urgenţă nevoie de intervenţie medicală a decedat.

Cetăţenii comunei se întreabă acum: "Oare va răspunde cineva vreodată de viaţa acelui om – victimă a creării unei organizări ineficiente?".

I.S.
Foto: G.D.

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.