Cauta RSS Feed Schimba judetul

Pe rolul instanţelor din Alba, 6 dosare de mare fraudă

Chestiunea zilei 08 Noiembrie 2011 - 01:06 - Vizualizari: 1124
Pe rolul instanţelor din Alba, 6 dosare de mare fraudă

Şase din cele 138 de dosare de mare corupţie, publicate într-un raport al Consiliului Superior al Magistraturii, se află pe rolul instanţelor din Alba. Unele dintre acestea sunt printre cele mai vechi dosare din România, datând din anul 2004.

La Curtea de Apel Alba Iulia, la Tribunalul Alba şi Judecătoria Aiud se afla 6 astfel de dosare, respectiv cele ale lui Ionel Manţog - fost director Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, Sorin Popescu - fost director şi fost preşedinte al comitetului director al BCR Sucursala Novaci li Gheorghe Olteanu - fostul director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova (la Curtea de Apel Alba Iulia), cel al primarului din Arad - Gheorghe Falcă (la Tribunalul din Alba) şi două dosare la Judecătoria Aiud - Vasinca Vasile, fostul administrator al Băilor Sărate din Ocna Mureş şi Marilena Ramona Nichimiş, fost director al MKB Romexterra Bank SA – Sucursala Alba Iulia.

*Dosarul în care este inculpat fostul director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova, Oltean Gheorghe, se judecă din 2004

Procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti al Parchetului Naţional Anticorupţie au finalizat urmărirea penală şi au dispus în data de 25 mai 2004 trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Olteanu Gheorghe – director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acordare de subvenţii cu încălcarea normelor legale şi neurmărirea lor, complicitate la utilizarea unor credite în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, toate faptele comise în formă continuată şi aflate în concurs real.

Dosarul privind activitatea infracţională a 11 inculpaţi acuzaţi de prejudicierea bugetului de stat prin acordare sau obţinere ilegalaă de subvenţii pentru agricultură cu peste 6 miliarde lei, a fost trimis spre competenta solutionare Tribunalului Prahova.

La Curtea de Apel Alba Iulia dosarul a fost înregistrat în data de 15 aprilie 2011 şi a fost amânat de şase ori. Urmaăorul termen este în 24 noiembrie a.c.

Mai multe despre acest dosar găsiţi AICI

*Credite nelegale de 5 milioane de euro la BCR Gorj

Popescu Sorin, fost director şi fost presedinte al comitetului director al BCR Sucursala Novaci este trimis în judecată alături de alţi angajaţi ai băncii, fiind acuzat că în perioada ianuarie 2002 - aprilie 2003 a aprobat şi acordat în condiţii nelegale credite unor societăţi comerciale şi a dispus să nu fie încasate comisioane de gestiune şi taxa de scont.

Ca urmare a activităţilor infracţionale a tuturor inculpaţilor din acest dosar a fost produs în dauna BCR S.A. un prejudiciu total de 20.021.070,74 lei (aproximativ 5 milioane euro), reprezentând suma totală a creditelor nerambursate.

La Curtea de Apel Alba Iulia dosarul a fost înregistrat în data de 20 mai 2011, iar cauza a fost amânată de cinci ori. Următorul termen este în 9 noiembrie a.c.

Mai multe despre acest dosar găsiţi AICI

*Dosarul Manţog se judecă din anul 2006 şi este în faza de Apel

În 23 martie 2006, Departamentul Naţional Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva lui Ionel Manţog (la acea vreme secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului), sub acuzaţia că a folosit informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Procurorii au descoperit că, în perioada 2001-2002, Ionel Manţog, pe atunci director al Direcţiei de resurse umane, legislaţie, restructurare şi privatizare din cadrul Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia (CNLO), împreună cu şeful său, au cumpărat la preţuri modice, direct sau prin interpuşi, case şi terenuri situate în mai multe comune din judeţul Gorj.

Cei trei ştiau că acele imobile urmează să fie expropriate pentru extinderea exploatărilor de lignit ale CNLO. În schimbul caselor achiziţionate, cei trei au primit fonduri de la CNL Oltenia, pentru construcţia unor vile. Astfel, Manţog a cumpărat, în nume personal, respectiv prin intermediul soţiei şi al cumnatei sale, trei imobile pentru 360 de milioane de lei vechi. În schimbul lor, el a primit de la CNLO 4,14 miliarde de lei vechi.

Alţi inculpaţi în dosar: Ion Vulpe (fost director general al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia), pentru infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie,  prevăzute de art. 12, alin. a, b, din Legea 78/ 2000 (efectuarea de operaţiuni financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii); luare de mită; abuz în serviciu în formă calificată; fals în declaraţii.

Senţinte: 31 octombrie 2006 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide strămutarea dosarului, de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Sibiu.
4 aprilie 2011 - Tribunalul Sibiu decide condamnarea inculpaţilor la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare.

La Curtea de Apel Alba Iulia dosarul a avut 4 amânări, la cerea inculpaţilor pentru angajare de apărători şi pentru a se solicita fişa postului unuia dintre inculpaţi. Următorul termen: 15 noiembrie 2011.

Mai multe despre acest dosar găsiţi AICI

*După 4 ani, şi dosarul de corupţie al primarului din Arad a ajuns la Alba

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.

Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al Municipiului Arad, Gheorghe Falcă primit de la inculpaţii Demeter Francisc şi Vasil Radu un imobil mai valoros cu 111.550 euro decât apartamentul dat la schimb. Această tranzacţie s-a efectuat pentru ca, în schimb, primarul Falcă să-i favorizeze pe cei doi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.

Dosarul a fost înregistrat în data de 9 martie 2011 la Tribunalul Alba unde cauza a fost amânată de cinci ori. Urmatorul termen este în 21 noiembrie 2011.

Mai multe detalii găsiţi AICI.

*Fostul director al MKB Romexterra Bank SA, sucursala Alba Iulia, a aprobat nelegal 52 de credite bancare

În perioada 21 noiembrie 2006 – 14 iunie 2007, inculpata Nichimiş Marilena Ramona, în calitatea de director al MKB Romexterra Bank SA – Sucursala Alba Iulia, a aprobat în mod nelegal încheierea unui număr de 52 de credite bancare (împrumuturi de nevoi personale) în valoare totală de 1.835.000 lei şi 5000 euro, bani ce au fost încasaţi în mod nemijlocit de inculpata Ispas Maria, asociat şi administrator unic la SC MIA CARN SRL Miraslău.

Contractele de credit au fost încheiate, în mod fictiv, în numele a 52 de angajaţi ai SC MIA CARN SRL Miraslău, care au semnat documentele bancare necesare acordării creditului fără a li se aduce la cunoştinţă natura acestor acte şi fără a încasa banii acordaţi de bancă.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Aiud în data de 2 noiembrie 2010. Cauza a fost amânată de 7 ori iar în data de 30 mai a.c. dosarul a fost restituit la procuror pentru refacerea actului de sesizare.

Mai multe detalii despre acest dosar găsiţi AICI

*Dosar pentru fostul administrator al Băilor Sărate Ocna Mureş - a obţinut, cu acte false, fonduri europene de 84.961,5 euro

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Alba al DNA au dispus trimiterea în judecată, în data de 1 aprilie 2008, a inculpatului Vasilca Vasile, administrator şi acţionar majoritar la SC Băile Sărate Ocna Mureş SA în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, infracţiunea de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnatură privată.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Aiud în data de 28 ianuarie 2011, cauza a fost amânată de 5 ori. Următorul termen nu este precizat.

Mai multe despre acest dosar găsiţi AICI

I.S.
Foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.