De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Incantat, dar si deceptionat s-a aratat astazi, in cadrul unei conferinte de presa, ministrul Educatiei. Daniel Funeriu i-a felicitat pe deputatii care si-au dat zile acestea votul pe Legea Educatiei, dar a subliniat ca acestia ar fi adus si cateva neajunsuri invatamantului romanesc, opunandu-se unora dintre masurile prevazute in actul normativ.
Funeriu a declarat ca e nemultumit pe de-o parte pentru ca nu s-a acceptat ca la bacalaureat sa devina obligatorie testarea la doua limbi straine si ca deputatii au considerat ca o limba e suficienta pentru promovarea testului maturitatii. “Inainte se considera un avantaj daca stiai doua limbi straine. Acum este un dezavantaj daca nu cunosti doua limbi. Lucrurile s-au schimbat”, a afirmat ministrul.
De asemenea, oficialul s-a declarat “deceptionat” ca masurile care prevedeau “lupta impotriva nepotismului universitar” nu au fost intr-u totul aprobate. Funeriu si-a exprimat convingerea ca, la Senat, in momentul discutarii legii, se va reveni asupra articolelor anulate si ca nepotismul va fi eradicat.
In cadrul conferintei de presa transmisa partial de posturile nationale de televiziune, ministrul a punctat asupra faptului ca are in vedere o discutie serioasa cu sindicatele undeva in cursul saptamanii viitoare. El s-a aratat increzator ca va reusi sa negocieze cu liderii si sa impiedice intrarea in greva generala care e programata, pe termen nelimitat, incepand cu data de 31 mai.
De asemenea, ministrul a facut, de mai multe ori, un apel catre parinti, explicand ca tot ce incearca la aceasta ora Guvernul e sa impiedice resimtirea crizei la nivelul institutiilor de invatamant si elevilor. El le-a cerut in acest sens sa fie alaturi de minister si de oficialii Executivului.
Liderii sindicatelor din invatamant vor sa inghete activitatea in toate institutiile din tara daca guvernantii nu vor renunta la masura reducerilor salariale in sistemul bugetar. Bacalaureatul ar urma si el sa fie boicotat, dupa cum au aratat sindicalistii.
L.C.
foto (c) funeriu.blogspot.com
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.