De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Proba de de competente lingvistice a bacalaureatului, programata pentru perioada 31 mai - 4 iunie, se va organiza conform graficului stabilit, 77% dintre cadrele didactice anuntand ca vor participa la examen, a declarat, joi, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu.
Ministrul Educatiei a anuntat masurile care se vor lua in centrele in care profesorii nu se vor prezenta la examenul de bacalureat.
In astfel de situatii, elevii vor fi arondati la alte centre, iar profesorii vor fi inlocuiti cu altii.
In acest context, ministrul a precizat ca nu este ilegal sa inlocuiasca profesorii pentru ca schimbarea metodologiei se poate face printr-un ordin de ministru, mai ales ca in acest caz este vorba despre interesul elevilor.
Profesorii care vor participa la bacalaureat vor primi intre 275 si 600 de lei, in functie de responsabilitati, a mai spus Funeriu.
Federatiile din invatamant au aratat, joi, intr-un comunicat de presa, ca inlocuirea membrilor de sindicat participanti la greva cu alte persoane este ilegala.
"Atragem atentia ca dreptul la greva este prevazut si garantat de Constitutia Romaniei, de legislatia in vigoare, precum si de pactele, tratatele si conventiile internationale in materie, ratificate de Romania sau la care Romania este parte. Astfel, toate presiunile exercitate de MECTS si conducerea institutiilor din subordine sunt ilegale si ne rezervam dreptul de a formula plangeri penale impotriva persoanelor care se fac vinovate de exercitarea acestor presiuni", potrivit reprezentantilor celor patru federatii: Federatia Sindicatelor Libere din invatamant, Federatia Sindicatelor din Invatamant "Spiru Haret", Federatia Educatiei Nationale si Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater".
Sursa: Mediafax
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.