De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
UPDATE: Curtea de Apel Alba Iulia a respins, astazi, ca nefondat recursul inculpatului Aurelian Romeo Zaharia, inspector veterinar in cadrul Directiei Sanitar Veterinare Alba, Circumscriptia Cugir, in ceea ce priveste cercetarea sa in arest preventiv. Acesta este acuzat de catre Directia Nationala Anticoruptie Serviciul Teritorial Alba de luare de mita in calitatea sa de medic veterinar.
Prins in flagrant in timp ce lua bani de la un comerciant de animale
Potrivit DNA, medicul veterinar a pretins si primit de la un denuntator suma de 3.000 lei, in doua transe, pentru a indeplini un act din sfera atributiilor sale de serviciu, respectiv aplicarea vizei sanitar-veterinare in lipsa careia denuntatorul nu ar fi putut comercializa, in mod legal, animale sacrificate.
La data de 12 aprilie, inculpatul Zaharia Romeo Aurelian a fost surprins in flagrant in timp ce primea a doua transa din suma pretinsa ca mita, in valoare de 1.500 lei.
Conform sursei citate, inculpatului i s-au adus la cunostinta acuzatiile iar la data de 12 aprilie, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestuia pe o perioada de 24 de ore. In data de 13 aprilie, Tribunalul Alba a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioada de 29 de zile.
Medicul va fi suspendat din functie
Contactat telefonic, directorul Directiei Sanitar Veterinare (DSV) Alba, Vasile Beres, a declarat pentru citynews.ro ca in aceste momente analizeaza impreuna cu jurista dosarul medicului veterinar si acuzatiile care i se aduc.
"Deoarece este functionar public, medicul veterinar va fi suspendat din functie pe perioada cercetarilor. Maine se va intruni Colegiul de conducere al Directiei Sanitar Veterinare Alba, urmand mai apoi a se efectua cercetari interne pentru a se vedea modul in care medicul si-a indeplinit atributiile de serviciu", a declarat Vasile Beres.
Gina Stanciu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.