Cauta RSS Feed Schimba judetul

Tot mai multi copii la Atelierul creativ din Alba Mall

Din oras 24 Octombrie 2011 - 19:00 - Vizualizari: 379
Tot mai multi copii la Atelierul creativ din Alba Mall

La Atelierul din Alba Mall activitatea a inceput de 2 saptamani iar copiii vin in numar din ce in ce mai mare.

"Putem spune ca segmentul care se evidentiaza este alcatuit din copii cu varsta intre 2 si 10 ani, in special clasele I-IV si clasa a V-a. Va reamintesc ca in prezent Atelierul functioneaza in weekenduri de vineri pana duminica intre orele 16.00 - 20.00 pe mai multe teme: arta plastica, teatru si comunicare. Nu se percepe nicio taxa de participare, totul este gratuit. Primaria doreste sa extinda activitatile din >>Atelier<< iar pentru acest lucru asteptam propuneri pe adresa de mail: ateliercreativmall@yahoo.com In curand speram sa putem oferi si cursuri gratuite de chitara clasica si flamenco", spune Mihai Coser, purtator de cuvant al administratiei locale.

Reprezentantul Primariei mai precizeaza ca in luna noiembrie coordonatoarea centrului educational, Lenica Bucur, va organiza o prima intalnire informala cu parintii elevilor de clasa a VII-a de la scoli din oras, pentru notiuni de orientare scolara si evaluare aptitudinala.

Cu aceasta ocazie vor fi invitati diversi specialisti: psihologi, educatori, profesori.

"Un astfel de eveniment este de natura sa orienteze parintii si elevii pentru alegerea cea mai potrivita intr-o noua etapa de pregatire scolara: invatamantul liceal. Iar bacalaureatul din acest an a fost un semnal de alarma, ca lucrurile trebuie luate in serios. E mai bine sa se stie gradul de pregatire al elevului decat sa se confrunte cu dezamagiri si esecuri", mai spune Mihai Coser.

I.S.
Foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.