De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Manifestarile cultural artistice prilejuite de aniversarea Zilei Nationale a Romaniei nu au ridicat probleme deosebite fortelor de ordine din Alba.
Sarbatoarea nationala a strans la Alba Iulia un mare numar de persoane, care au retrait impreuna emotia desavarsirii faptei istorice a natiunii romane. Capitan Ovidiu Jurcovet, purtator de cuvant al Jandarmeriei Alba precizeaza ca „Cei peste 200 de jandarmi care s-au aflat la datorie in aceasta perioada au actionat pentru asigurarea ordinii si sigurantei participantilor si prevenirea faptelor de natura penala si contraventionala, fiind permanent prezenti in mijlocul multimii de oameni, indeplinindu-si cu tact si discernamant atributiile functionale, in conformitate cu prevederile si competentele legale.”
Reprezentantul Jandarmeriei Alba spune ca toate activitatile omagiale si manifestarile cultural artistice de ieri s-au desfasurat conform programului intocmit de organizatori, nefiind semnalate incidente care sa umbreasca sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei pe meleaguri albaiuliene.
Totusi, lucrurile nu puteau sa fie chiar perfecte, mai ales dupa lasarea serii. „Singurul incident care a necesitat interventia jandarmilor s-a petrecut marti, in jurul orei 23.40, cand un tanar, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, a avut un comportament mult prea euforic pentru a trece neobservat si sanctionat ca atare. Astfel acesta, pe timpul cat pe scena din fata Casei de Cultura a Sindicatelor evolua o cunoscuta formatie de muzica usoara, prin strigate si larma i-a deranjat pe ceilalţi spectatori, determinand indignarea acestora si, implicit, interventia fortelor de ordine. Situatia tensionata a fost repede dezamorsata de catre jandarmi, in foarte scurt timp reinstalandu-se starea de normalitate. Tanarul a fost identificat ca fiind din Alba Iulia. A fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 200 lei si sfatuit ca pe viitor sa evite un astfel de comportament", a mai precizat capitan Ovidiu Jurcovet.
Gina Stanciu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.