Basescu trebuia sa mearga pana la capat

Si sa demita Guvernul Boc. 4 sau 5 sau la al catelea Guvern Boc am ajuns. Oricum, din premierul cel viteaz de Cluj n-a mai ramas nici macar saltul in gol de la emisiunea lui Andrei Gheorghe. Cu ocazia discursului lui Basescu, Boc s-a trezit invitat intr-o alta emisiune, istorica, proiectata in memoria viitoare a generatiilor, in care a facut un salt ireparabil in vidul anonimatului.

De aici pana la a realiza ca Basescu a cerut solidaritate cu o umbra, nu e nevoie de genialitate.

Nu poti sa ceri solidaritate in numele unui Guvern, acelasi, care, sub patru nume, nu a fost in stare sa restructureze nici macar un pix in aparatul administrativ. In schimb a coordonat fantomatic investitii invizibile de mare impact. E suficient sa ne uitam la institutiile deconcentrate, pe care masurile anticriza ale Guvernului Boc au reusit sa le restructureze cu cate un director general in plus, pentru a realiza care este adevarata dimensiune a (in)competentei acestor ministri pentru care ni s-a cerut indulgenta. Si intelegere.

E suficient sa observi reactia liderilor din administratia clujeana, care dau declaratii rupte de realitate, pentru a constientiza ce fel de sistem administrativ gandeste pentru noi. In timp ce Prefectul Clujului (deci reprezentantul Guvernului in teritoriu) a dat-o in “romaneasca”, spunand ca este prematur sa ne gandim la aplicabilitatea deciziilor Presedintelui (un fel de “Putintica rabdare”), restul liderilor politici din administratie nu au anuntat nici macar unul intalniri cu angajatii prin care sa li se explice acestora de ce vor avea salarii mai mici. Si mai ales, din cauza cui.

Si aici Basescu a omis din nou sa-si asume greoiul sistem public, ce reactioneaza ca ars doar la cercetarile DNA-ului si la ode. A comparat sistemul public cu un gras infometat, dar a omis sa detalieze cauza obezitatii publice. Basescu trebuia sa recunoasca un fapt pentru care, din nou, nu e nevoie de un spirit prea ascutit: ca impreuna cu partidul si Guvernul pentru care cere  solidaritate, au girat o perpetuare a aruncatului cu bani pe geam, pe care mai an o criticau la alte partide.

Una peste alta, nu cred nici in responsabilizarea brusca a primarilor sau sefilor de institutii publice. Atata timp cat, desi stiu ca sunt in plina criza, si totusi arunca cu milioane de euro pe panselute, alei de plastic sau proiecte culturale la care nu participa nimeni, liderii din administratie nu merita niciun dram de simpatie. Atata timp cat au transformat meritocratia intr-un circ de partid, angajandu-si laudacii si soferii de incredere pe post de asistenti si consilieri platiti cu bani publici, nu merita decat solidaritatea pe care au aratat-o ei insisi, de la inceputul mandatelor.

“Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste nimic”, suna o replica memorabila din Filantropica, unul din putinele filme autentice despre natura acestui popor. Desi a luat in sfarsit deciziile care se impuneau, presedintele n-a mers pana la capat. A intins mana. Asteptam si povestea.

Codruta Simina