Ce NU este motiunea de cenzura

Opt motive si o utopie.

Motiunea nu a fost o motiune, a fost o tele-motiune. Totul a fost gândit si planificat ca sa dea bine la televizor: marsul trimfal al opozitiei, circuitul semnaturilor populatiei, camerele puse in asa fel incât oamenii sa para multi sau putini, in functie de televiziunea care transmitea. Aplaudacii de la balcoane erau echilibrati dupa algoritm politic, discursurile politicienilor cu ochii pe camere, temele si retorica erau adaptate televiziunilor. Politicienii puterii si opozitiei au devenit regizori de platou. Este un pic prea mult! Sa-i lasam pe jurnalisti cu meseria lor, iar politicienii sa se ocupe de politica.

Spectacolul motiunii de cenzura nu este un spectacol de circ, chiar daca orice motiune este un spectacol politic. Cred ca putea sa lipseasca manifestatia si cheltuielile ei pentru ca nu mai avea pe cine sa convinga: populatia se plaseaza in majoritate contra Guvernului, iar politicienii din Parlament ai puterii au interese mult mai terestre si mai greu de influentat cu ajutorul cântecelor sau marsurilor.

Dar daca opozitia a ales sa faca acest spectacol era dreptul ei, tratarea insa ironica a acelor oameni care stateau in frig si ploaie (in plus, având si dreptate) este o mare tâmpenie a celor care au facut-o. Ar trebui s-o privim serios si sa ne gândim la semnificatia ei. Daca ne uitam in sondaje, motiunea de cenzura este inca o dovada a crizei si insuportabilitatii ei, un semn ca nu avem un minimn consens politic, o marturie a faptului ca politicienii - toti! - sunt vulgari si inconsistenti, chiar si in momentele grave. Dar motiunea trebuie privita serios, chiar si atunci când seamana cu un circ.

Motiunea nu a fost o victorie a Guvernului. Daca Guvernul vrea sa o considere o victorie, atunci este o victorie impotriva poporului. A fost o dovada a soliditatii arcului guvernamental sau mai precis a disciplinei celor de la putere. Faptul ca parlamentarii puterii nu au fost lasati sa se atinga de urne arata doar ca Opozitia n-a convins, dar ne spune si ca Guvernul se teme de proprii parlamentari.

Motiunea nu a fost un fas, un esec al opozitiei. A fost unul din rarele momente in care politicienii au facut ceva in consonanta cu dorintele populatiei. In sondajul IRES pe care il anexez acestei analize se vede foarte clar ca exista o majoritate populara antiguvernamentala, iar aceasta trebuie sa se vada reprezentata. Daca in democratiile reprezentative, de regula, poti schimba puterea doar la termene precise, atunci oamenii pot macar sa vada ca exista si politicieni care gandesc ca si ei.

Motiunea nu este nici o mare isprava a opozitiei politice. A aratat ca nu avem Opozitie, ci opozitii mai multe si marunte. Probabil ca nu este normal sa nu poti face usor aliante intre un partid de dreapta si unul de stânga, dar ar trebui macar sa vedem o minima decenta din partea liberalilor. Când ai doar jumatate din ponderea PSD si spui ca vrei sa faci opozitie unita atunci nu te apuci sa-l critici pe cel mare, nu propui trei premieri, il lasi si pe cel mai mare ca tine macar sa-si spuna si el parerea. E bine sa avem partide cu personalitate, dar nici chiar asa.

Motiunea de cenzura nu este inutila pentru Guvern. Produsa chiar in timpul negocierilor cu FMI, aceasta manifestatie arata ca filosofia contabila a Fondului nu merge, ca este nevoie de supape sociale. Daca nu as fi avut detalii de culise, as fi putut crede ca Guvernul si-a aranjat aceasta manifestare impotriva sa. Dar nu este cazul, la inteligenta strategica a Guvernului si intelegerea contextelor importante de catre opozitie.

Motiunea nu este inutila pentru România. Atentie, urmeaza o varianta utopica! Daca politicienii nostri, de la putere si din opozitie, ar avea organ pentru interesul national atunci, ar trece rapid incercarea repetata de a stabili un minim consens national, limitat in timp, pe câteva teme de urgenta. Cea mai importanta este sprijinirea Guvernului pentru a nu fi ingenunchiat de FMI. Ar fi un dezastru pentru România! (Ma rog, inca unul!) La negocierile din aceste zile FMI refuza solutiile de relansare economica, adica reducerea CAS si a cotei unice, cerând taieri noi de costuri si mai ales privatizarea a ceea ce mai ramasese de privatizat, ultimele resurse. Se perturba definitiv echilibrul definit de raportul dintre proprietatea comuna si cea privata in România. Este un lucru foarte grav si Guvernul trebuie sprijinit de opozitie sa reziste presiunilor.

Motiunea nu tine loc de dialog politic. Mai sunt si alte puncte necesare pentru un minim consens, macar pâna la primavara. Pentru asta, Guvernul si Presedintele trebuie sa faca primul pas spre cautarea consensului, chiar daca opozitia ar parea ca blocheaza dialogul. Aroganta puterii este cunoscuta de când exista stat, aroganta opozitiei tine doar de umorile unor lideri, dar este mereu excitata de aroganta guvernantilor.

Motiunea nu a adus ceva nou, rezultatul era previzibil. Daca citim sondajul pe care il anexez analizei, veti observa ca oamenii stiau rezultatul final. Cred ca si liderii politici il stiau. Nu am publicat sondajul inainte pentru ca nu am dorit sa fiu acuzat de manipulare. Dar studiati sondajul si veti vedea ce nivel de aspiratie scazut au oamenii, ce putini bani le trebuie pentru a fi multumiti, ce greu o duc de la o zi la alta si apoi ganditi-va ca ei deja stiau rezultatul, lor le-a murit deja speranta ca se poate schimba ceva.

Articol preluat de pe blogul sociologului Vasile Dancu.