Cea mai lunga noapte din viata mea

scris de denisuca

Noaptea trecuta am petrecut-o (irosit-o?) in acceleratul omieoptsute-nu-stiu-cat Iasi – Timisoara Nord, supranumit trenul foamei. Cand ajungi sa calatoresti pe distante maricele doar la cuseta, incepi sa uiti cat de trista-i viata in celelalte vagoane. Nici macar pozele facute in trecut la zapada din interiorul trenului ori la oamenii care dormeau pe holurile vagoanelor nu m-au facut sa-mi amintesc de ce nu mai calatoresc altfel decat la cuseta. Cand vedeam pozele cu pricina, nu faceam altceva decat sa ma “scutur” de amintiri precum un caine de excesul de apa de pe blana.

Bataie de joc à la CFR
Am facut greseala de a ma comporta la fel ca celelalte oi din turma – nu am cumparat biletele din timp si m-am “trezit” pe 1 ianuarie ca nu mai gasesc locuri la cuseta. Cred ca pe chipul meu se citea surprinderea pe care o afiseaza si drumarii cand ninge in decembrie: “Dar vai…!”. Neavand de ales, am luat bilete la clasa a II-a, sperand ca voi gasi, totusi, doua locuri la cuseta inaintea plecarii trenului; n-ar fi fost prima data cand nu stie dreapta (vanzatoarea de bilete) ce face stanga (nasu' de pe vagonul-cuseta).

Evident ca, la plecare, trenul era plin. Iar cand spun plin, nu exagerez. Nesimtitii de la CFR Calatori au vandut atatea bilete cate s-au cerut. Logic, ca doar atunci cand nu e aglomeratie, cumperi B+T+Supliment, unde T-ul sau suplimentul reprezinta locul. Iar cand se termina locurile disponibile, ce fac cei de la CFR? Mai adauga vreun vagon, credeti? Nu, ei vand in continuare bilete, doar ca fara loc.

Bilete cu doi sau trei lei mai ieftine decat cele “cu loc”, pe care le cumperi pentru ca nu ai alternativa si care iti dau dreptul de a ocupa un loc in picioare in tren. Astfel, un vagon cu 72 de scaune va transporta nu 72 de calatori, ci atatia cati considera vanzatoarea de la ghiseu ca merita sa se inghesuie in el. As, zice ca in vagonul meu au fost 100 de calatori, dar sigur am depasit suta, pentru ca din compartimentul 3 pana la baie trebuia sa deranjez vreo 10-15 calatori, platitori de bilet, dar care nu aveau locuri.

Si pentru ca e iarna si lumea nu se plimba 800 de kilometri cu trenul doar pentru o zi, toti acesti calatori aveau bagaje. Multe si voluminoase. Mai o damigeana cu vin, mai o juma’ de porc, ca tot romanu’ transhumant. Unde sa incapa toate bagajele, daca in fiecare compartiment era loc pentru “doar” opt persoane si bagajele lor? Pe hol, desigur.

Adi de la Deva, taranul suprem
Noi am avut ghinionul sa dam peste un ghiolban care nu tace decat atunci cand doarme. Se numeste Adi si s-a laudat ca este din Deva. Nu a vorbit cu mine sau cu Sebi, pentru ca pe Sebi nu l-a impresionat atitudinea lui de “tatalor” ("Pune si tu bidonu' asta cu vin sub scaunul tau! Da' cum n-ai loc? Scoate-ti plasa de acolo!") si nici nu s-a amuzat la glumele de santierist pe care le facea (eu incercam sa dorm), in schimb a intrat in vorba cu absolut toate persoanele care s-au perindat prin compartimentul nostru – eu am numarat sapte, dar or mai fi fost.

Adi de la Deva le stie pe toate, este pasionat de jocul de carti numit Tromf, asculta manele si are telefon cu empetrei. Bine, teoretic, pe telefon poate sa vada si videoclipuri, dar nu stie ce naiba are ca el le tot converteste si ele nu merg. Si a incercat si cu kituri de instalare sa puna alte programe pe care le-a convertit, dar nici de-al naibii nu merge.

Ca sa intre in vorba cu o doamna mai in varsta decat el, Adi de la Deva a exclamat oarecum interogativ: “Si, s-au terminat sarbatorile!?”. Doamna a ridicat din umeri (cam a paguba), Adi de la Deva nu s-a lasat: “Parc ne-am obisnuit asa, in fiecare zi sa mancam bine, sa bem, sa inchinam un pahar - moment in care ridica in aer un pahar imaginar, ca pentru un toast, si striga: «La multi ani cu sanatate, la multi ani!»”.

Cu tanarul cuplu care statea vizavi i-a fost mai usor: “De unde veniti voi?”. “De la Chisinau”. “Daaaaa??? Uaaaau! Da’ de ce, cine-i de acolo?”. Cum spuneam, pe tineri i-a fost mai usor sa-i descoasa si dupa inca vreo trei intrebari stupide, le-a propus un joc de carti. De fapt, a intrebat pe toata lumea daca vrea sa joace, mai putin pe Sebi, care ar fi preferat sa il impuste – cu bile de airsoft, evident – doar ca sa-i ocupe locul, sunt convinsa, nicidecum sa joace carti cu un retardat cu pareri despre orice.

La 12 fara 10, Adi de la Deva s-a uitat la ceas si a decretat: “peste 10 minute ii revelionu’!”. Pizdutele proaste din compartiment au fost foarte impresionate de aceasta fina glumita a lui Adi de la Deva si daca Adi de la Deva a vazut ca i se da apa la moara, a continuat sa emita tot felul de platitudini. Preferata mea a fost: “Sa mor de nu era mai simplu sa fi adus o saltea aicea, o umflam si stateam toti pe ea. Sa vez’ cum am fi facut toti: «asta-i coltul meu, da-te mai incolo!», ha ha ha!”.

In tot timpul asta, eu incercam sa dorm. Dar cum dracu’ sa dormi cand ‘tardul urla atat de tare incat reusea sa-mi acopere muzica din casti, iar cand n-o facea vocea lui, auzeam ca prin vis acorduri de manele? Cum sa dormi cu capul sub haina cand in compartiment era foarte cald, iar din tavan batea lumina de neon? Cum sa mai dormi cand lui Adi de la Deva i s-a facut mila de cei doi semi-boschetari – un el si o ea – care nu aveau bilete si dormeau pe hol, in fata compartimentului nostru, si i-a chemat inauntru, sa se ocupe locul – unul singur, da? – liber ramas dupa ce a plecat doamna mai in varsta (care putea si ea, fie vorba intre noi, a... femeie nespalata?) Jumatatea feminina a cuplului putea a transpiratie ca un tractorist dupa o zi de munca, avea sosete sport, cu dunga albastra, pantaloni albi si cizme negre la care a renuntat dupa o vreme. Am putut, astfel, sa ne bucuram cu totii de o priveliste rara: sosetele candva albe, cu varfuri galben-maronii urmarind conturul degetelor, talpi maro si, din cand in cand, cate doua degete care se frecau vesele intre ele, camuflate de sosete.


N-ai cum sa dormi altfel decat in reprize, cu nervi, cu vise urate (am visat o pisica fioroasa) si cu ganduri murdare. Ah, ce i-as, fi scapat vreo doua!

Recapitulare - Concluzie
Mori, CFR, mori in chinuri, mori in bezna, mori mai repede, fi-ti-ar infrastructura, nesimtirea si preturile mari de rusine!

Denisa Bargau

foto: http://denisuca.com
articol preluat de pe blogul personal