Cu pixul înainte

Au început să vină unii de afară şi să-şi depună economiile în România. Nu, nu e banc. Iniţial, am aflat de doi italieni. Am zis ca au afaceri p-aici. Nu au. Apoi de nişte greci şi, în fine, de nişte unguri.

Or fi având socotelile lor, dar şi aşa pot să remarc, punând în balanţă şi nişte indicatori de creştere economică asumaţi inclusiv de FMI, că România devine, cumva, un soi de pol de stabilitate. Trăind aici, mi se pare o aberaţie, o altă realitate paralelă, căci mai sunt şi altele, construită şi de-această dată artificial. 

În România nu vorbim de nivel de trai, ci de nivel de supravieţuire. Contextul e ca şi cel climatic: pe măsură ce încălzirea globală avansează, afară e tot mai frig! O simţim cu toţii, dar o punem pe seama unor efecte perverse ale climei. Vedem ce se întâmplă, dar asta nu ne împiedică să filosofăm. Ştiu, încălzirea globală e un subiect serios. Am văzut pe Discovery că se topesc gheţarii. E atât de mare nebunia încât dacă zici că nu e adevărat te poţi trezi, instantaneu, crucificat. 

Ei bine, locuind în România, mă interesează undeva spre zero perspectivele economice creionate de specialişti, atâta timp cât, deşi pe foaie scrie plus 2%, n-am nevoie de un al 7-lea simţ ca să intuiesc că economia e în cap! 

Din pix, direcţia e bună. O spune şi Jeffrey Franks. Numai că omul de la FMI pare român din cap până-n picioare, nu m-aş mira deloc să aflu că are vilă la Snagov şi cabană pe Valea Prahovei. Şi, până la urmă, de ce să nu aibă? Mai că-mi vine să spun că le merită.

Din pix, aşadar, lucrurile sunt uşoare. Aici nimeni nu ne poate bănui de amatorism. Mai mult: suntem profesionişti cu experienţă, specialişti! Cu două decenii în urmă legam cucuruzul să stea drept la trecerea tovarăşului şi raportam producţii record. Din 10 e uşor să faci 100. Ultimul care citeşte raportul nu are decât să mai pună şi el un zero. Întotdeauna mai e un pic loc în pătrăţel. Dar spaţiul gol din buzunar e constant.

Germania şi-a impus condiţiile, ne aliniem la noua ordine financiară. De fapt, fiscală. 25 din 27 de state au acceptat-o. Minus Marea Britanie şi Cehia. Schematic, City-ul londonez funcţionează în tandem cu Wall Street. La Washington s-a dat liber la tiparniţă, America mizează în continuare pe consum. Londra nu putea semna, legăturile cu SUA sunt mai multe şi mai trainice decât, iată, cele cu Europa. Vaclav Klaus visează în schimb la o Cehie ca o Elveţie. În Europa, dar mai altfel. Sunt calcule, însă şi o decizie grea, pe care Klaus a luat-o fără prea multe regrete. Şi cu sprijin politic suficient din ţară.

Noi mergem cu restul. Ne-am asumat, în esenţă, împreună cu ceilalţi două lucruri: austeritate şi deflaţie. Adică un control strict al cheltuielilor şi lacăt pe tiparniţă. Prima condiţie, cu tot ce implică, mi se pare OK. A doua, mai ales că nu facem parte din zona euro, nu e decât o aberaţie. Mi-l şi imaginez pe Isărescu râzând. Şi cu un pahar cu vin de Drăgăşani în faţă.

A făcut bine sau rău România aliniindu-se? Credeţi, cu adevărat, că asta contează? Mergem cu cei mulţi. La grămadă eşti mai protejat. Şi mai puţin vizibil. Cu Europa ne vom întâlni undeva la mijlocul drumului. Mai creştem noi, mai pierde ea din viteză. Ne-am făcut nişte prieteni, avem nişte „pile”. Pentru restul, oferim consultanţă.

Dan Brie