Cum o ia PDL pe urmele PNŢCD

Abia acum va pierde PDL – cu schimbarea lui Emil Boc. Şi asta nu pentru că fostul primar ar fi deja regretat, dar pentru pedelişti putea însemna, dacă ştiau să comunice, că au preferat sacrificiul ca să repună România pe linia de plutire.

Ca să fiu exact: în Letonia, după ce a tăiat salariile şi pensiile, plus limitarea dură a asistenţei sociale, coaliţia de centru-dreapta a reuşit să câştige anul trecut alegerile cu peste 60 la sută din voturi.

Austeritatea severă a fost impusă de un guvern minoritar, rezultatul s-a concretizat prin creşterea PIB-ului; rata şomajului a scăzut sub 15%, deficitul bugetar e pe cale de a fi eliminat. Ritmul de creştere al exporturilor l-a depăşit pe cel al importurilor. E copia României: diferenţa o face comunicarea.

Şi de unde diferenţa asta?: în primul rând, guvernul leton – minoritar fiind - a trecut peste logica perversă a algoritmului de partid, cea care permite unei filiale puternice să-şi planteze în fruntea unui minister esenţial o momâie cu bacalaureatul luat la 24 de ani. De exemplu. Miniştrii letoni au fost deasupra oricărei îndoieli vizavi de credibilitatea lor profesională. Apoi: în momentul în care au apelat la austeritate ca soluţie anti-criză, bună-rea, niciun oficial leton n-a dat măsura inversă a risipei. Apoi: s-a comunicat un proiect pentru Letonia, în care fiecare măsură dureroasă avea rolul ei – era o treaptă de trecut şi s-a recâştigat încrederea că momentul poate fi depăşit. Adică s-a re-creat solidaritatea între politicieni şi popor.

Or, asta la noi nu s-a mai făcut: şi de aici ideea că austeritatea e peticeală pe sacul incompetenţei guvernamentale, că nu există niciun plan şi nici un liman de ajuns. Da, lui Boc nu i se poate reproşa că a luat vreodată un vârf de ac drept şpagă, dar Oltean, Falcă, Flutur sau Toader de la Galaţi tocmai ce-şi afişau zilnic puterea personală. L-a vrut Oltean ministru pe Nelu Botiş? - Nelu a fost ministru. L-a vrut Falcă pe Igaş? – apoi Igaş a fost.

Asta se plăteşte şi mai niciodată nu plătesc vinovaţii direcţi. Şi mai e ceva culmea: cu cît guvernul Boc era lăudat de oficialii de la FMI, cu atât se înmulţeau criticile din interior: mai întâi dizidentul dresat  Cezar Preda, apoi Udrea, urmaţi de Oltean şi Roberta Anastase. Şi, ca să fiu clar: aceşti baroni sunt cei care  le-au luat oamenilor garanţia că munca le poate asigura un trai decent.

Probabil inabilităţile astea de comunicare se vor preda în facultăţi la categoria “aşa nu”. Şi alegătorii vor amenda asta înaintea profesorilor de strategie şi retorică, neîndoielnic. Pentru că PDL s-a pus în situaţia imposibilă în care doar ţărăniştii au mai intrat: aceea a liderilor cu dinamită pusă sub fotoliu. Asemănarea cu prea-cinstitul Ciorbea şi cuviosul Diaconescu e de neevitat şi nici rezultatul nu va fi departe.

Şi: iar se dovedeşte că în România încă nu s-a copt o dreaptă, una care să iasă din conjuctura calculelor electorale. Conjunctură: da: la fel îşi spuneau şi ţărăniştii, când pe la tot felul de seminarii clamau potenţialul de 35% al creştin-democraţiei în România. 

Un singur lucru uită mereu dreapta: într-o ţară ca România, ideologiile se discută mai mult la mici şi bere. Şi că în momentele importante din viaţa lor, românii flămânzi se declară totuşi sătui de politică.

Li s-a luat oamenilor garanţia că munca le poate asigura un trai decent – aici e baiu' şi chiar dacă nu Boc e vinovat pentru asta, el plăteşte acuma

Sabin Gherman