De la presa libera, la ringul de box

Motto:
"Evident, voi vreti ca ziarele sa fie pentru voi. Noi am fi vrut ca toata lumea sa fie de partea noastra, dar oamenii sunt cei care decid. Parerea mea este ca [oamenii citesc] ziarele pentru informatii, nu pentru opinii".
Gordon Brown
Premierul Marii Britanii

Vorbind la modul general, exista un consens in legatura cu principiile care definesc mass-media intr-o societate libera si democratica. De la elita conducatoare, pana la omul de pe strada, oricine recunoaste ca democratia este funciarmente legata de libertatea de gandire si de exprimare a opiniei. Iar rolul guvernantilor este acela de a crea conditiile necesare actiunii nestanjenite a acestor libertati. (Altfel spus, nimeni nu-si mai poate imagina o democratie reala decat cu deplina manifestare a acestor libertati civice.) Guvernantii trebuie sa apere si sa cultive libertatile cetatenesti, in special prin modul in care se raporteaza la efectele lor sociale. Din pacate, consensul general se opreste aici.

La ora actuala, unii insista pe “liberalizare”, altii pe “conducerea de la distanta” in ce priveste mersul treburilor in mass-media. Primul termen se refera la rolul economicului. In democratiile bine asezate, aparitia si dezvoltarea mijloacelor de informare in masa s-au bazat pe cerere si oferta, chiar daca n-au fost si nu sunt de neglijat influentele (mai mult sau mai putin oculte) asupra lor din partea cartelurilor financiar-politice. “Conducerea la distanta” presupune neinterventia directa a autoritatilor, din respect pentru autonomia mass-media, dar si adoptarea unor masuri care favorizeaza dezvoltarea si manifestarea lor. Acestea ar fi principalele coordonate ale libertatii mass-media intr-o societate democratica.

Privite din perspectiva democratiei postcomuniste, mass-media din Romania au suferit, in ultimii 20 de ani, o promitatoare evolutie (anii 1990), urmata de o dureroasa involutie (anii 2000). Desi, dupa revolutie, li s-a recunoscut statutul neoficial de a patra putere in stat, in ultimii 10 ani neincrederea publica a crescut progresiv. Daca, in decembrie 1989, s-a inregistrat o adevarata explozie de mijloace de informare in mase, astazi societatea noastra pare saturata si saturata din cauza multimii lor. La inceput aproape toata suflarea presei romanesti era contra - comunismului si activistilor deghizati in democrati. Cu tot romantismul primului deceniu de libertate, anii 1990 au reprezentat perioada in care mass-media au pus umarul, cu puterea functiei lor informative, la intarirea democratiei - prin opozitia lor fireasca fata de putere si sprijinul implicit dat opozitiei politice. Din perspectiva relatiei cu publicul, la inceput a fost atractia fata de „fructul oprit” de altadata.

A urmat obisnuinta de a-l consuma, pentru ca astazi sa renunte tot mai multi la el. Dupa doua decenii, romanticii purtatori de cuvant ai societatii civile au disparut, locul lor fiind luat de patimasi bine platiti ai intereselor partinice. Asa s-a ajuns ca multi romani sa creada ca nu exista principii morale, reguli deontologice si responsabilitati sociale, atunci cand e vorba de ziaristi.

Metamorfoza jurnalistului roman a fost dictata si de patronii din media. Primii au fost ziaristi cu state vechi sau oportunisti anonimi, care au avut bani de-un serelé, si am ajuns la burghezii de tranzitie, proprietari de trusturi, dornici de bani, celebritate si putere.

Pentru ei, scopul scuza mijloacele, iar menirea jurnalisticii de informare a societatii civile este o „buturuga” prea mica pentru a le sta in cale. Emanciparea poporului prin cultura si educatie a disparut de pe agenda intereselor patronale. Rolul social al mass-media nu si-a gasit locul in bilanturile “manuitorilor de bani” care le finanteaza. Pentru patronii celor mai importante canale, informatia trebuie valorificata public doar in anumite situatii, la “o adica”. Santajul, protectia publica, dependenta carierelor publice de imaginea de presa sunt tintele lor preferate - ratingurile sau tirajele, in limbajul de specialitate. Iar politicienii sunt principalii contribuabili ai conturilor lor bancare si beneficiari ai imaginilor publice prefabricate. Cu totii formeaza redutabile „centre de formare” pentru candidatii la fotoliile puterii.

Nu mai putin important este in analiza presei romanesti postcomuniste evolutia “gustului public”. La inceput oamenii sorbeau presa tiparita si audio-vizuala, dornici sa-si satisfaca pofta de senzational si curiozitatea nativa inhibate ani de zile de cenzura comunista.

Stirile de senzatie au crescut tirajele, ratingurile si conturile bancare ale editorilor. Dupa 20 de ani, stim (dar la ce ne foloseste?) cum a inceput aventura mediatica din Romania postdecembrista: cu ziaristi apostati si convertiti la jurnalismul independent, animati de idealurile traite la umbra dictaturii. Cu dusmanii mimate, in jocul de-a concurenta, si cu multa bunavointa (adesea interesata) fata de “oamenii muncii”, care au consumat tot ce li s-a oferit.

Astazi, viata publica - cu precadere cea politica - pare un ring de box, in care combatantii mimeaza lovituri fatale, iar spectatorii fluiera simtind ca meciul e trucat. Este evident ca ne lipseste arbitrul, pentru ca meciul sa aiba noima. Arbitrul ar trebui sa fie mass-media. Nu toate, ca nu se poate - si peste tot in lume este asa, dar macar atatea cat sa determine publicul sa nu mai finanteze meciuri trucate…

P.S. Replica premierului Gordon Brown, citata la inceputul comentariului, a fost data celor de la „The Sun”, dupa ce tabloidul (ziarul de scandal, spuneti-i cum doriti), cu unul din cele mai mari tiraje din Marea Britanie, a anuntat ca nu-i mai sprijina pe laburisti, ci pe conservatori. Iata ca, in lumea civilizata, un ziar poate fi sustinatorul unui partid politic si sa aiba un tiraj insemnat, dupa cum e posibil ca un lider politic sa nu se sperie daca ziarul de mare tiraj renunta sa-l „serveasca”. Totul tine de public, de oamenii care decid.

Dorin Teodorescu,

Publicist