Ian Gherman mătură în curtea lui Jeffrey Franks

Preşedintele ne-a spus despre cei care, după ce şi-au dat viaţa, nu s-au mai plâns atâta. Asta în ideea că şi guvernanţii actuali au sacrificat bunătate de voturi doar ca să reformeze statul. Apoi ne-a anunţat că suntem datori, fiecare cu 4570 de euro, pentru repunerea României pe linia de plutire.

Las la o parte comparaţia forţată: oamenii ăia şi-au dat viaţa în războaie, dar nepoţii lor au cerut bon fiscal şi pensie pe viaţă pentru Marea Ieşeală din Decembrie 89. Şi nu doar au reformat statul român, dar l-au şi recuperat din tot felul de tratate făcute peste capul nostru, la Moscova sau Berlin. Şi toţi căzuţii în războaiele lumii au făcut la fel.

Las la o parte şi: da, guvernanţii s-au sacrificat electoral. Dar succesul lor instabil îl plătim fiecare român. Da, pot să recunosc că amuşinări ale reformei au fost, pot să mă declar şi entuziast al ideii de Statele Unite ale Europei, al ideii de nou pact fiscal – dar politicienii pentru asta sunt plătiţi cu salarii bune, secretare, limuzine, şi pentru asta sunt puşi în capul listei de priorităţi naţionale. Şi: nu sunt sigur că merită chiar atîta răsplată la cum arată ţara. Ca să revin: dar: şi Lech Walesa a plătit cu vârf şi îndesat electoral, dar Polonia e azi un succes adevărat al Uniunii.

Despre toate acestea am vorbit ieri cu fiul meu de 8 ani, curios să se bage în discuţia ălor mari care ne cam distram de datoria de 4570 de euro de căciulă. Noi o luam la băşcălie, eram dintr-ăia care nici aragazul nu-l cumpărasem în rate. I-am explicat asta lui Ian, fiu-meu, aşa, din vîrful limbii, cum stă treaba. Mai să plângă: “Tata, de unde să dau eu atîţia bani? Dă telefon şi spune-le că întotdeauna am plătit fiecare jucărie şi fiecare ciocolată, sună-i acum. Şi că m-ai pus să fac tot felul de treburi ca să-mi pot cumpăra skateboard şi bicicletă”. 

Fiu-meu e obişnuit să muncească, nu ca guvernanţii: pentru o jucărie de 50 de lei musai a trebuit să cureţe curtea şi cînd i-au lipsit vreo şapte lei şi n-am mai avut ce să-i dau de lucru a înţeles şi ce-nseamnă şomajul. Acum a  fugit s-o anunţe şi pe soră-sa de cinci ani că au datorii, erau extrem de serioşi cînd mi-au cerut să plecăm înapoi la Bruxelles. 

Eu m-am blocat: explică-i şi tu copilului tău că are datorii, deşi are cinci ani sau zece -  vezi ce simţi. Da, copiii ăştia vor trebui să cureţe curtea lui Jeffrey Franks decenii la rînd, ca să plătească preţul succesului pentru care onor guvernanţii se sacrifică de două decenii. Vor termina şcoala şi o parte bună din câştigul lor la FMI se va duce. Vor lucra la şaibă sau într-un spital sau profesori vor fi – dar cu cocoaşa datoriilor pe cartea lor de muncă - pentru onor guvernanţii care în loc să ia bani pe gratis, fonduri europene, au luat de la FMI, cu dobândă. 

De azi gata, nu mai vorbesc despre ţara mea. E periculos pentru copii să afle adevărul prea devreme, e ca şi cum s-ar juca, în loc de una-alta, cu medicamente. De azi tac şi mă întorc mai târziu de la lucru, mai dau cu măturoiul prin curte sau fac mai multe şaibe şi mai bune, ca un fel de pedeapsă că m-am născut aici şi n-am murit la timp, în războaie utile 

ş-acuma-mi iau guvernanţii viaţa la băşcălie.

Sabin Gherman