proTest de democraţie

Protestele din toată ţara la care asistăm de aproape două săptămâni mi se par cel mai important exerciţiu democratic pe care România l-a avut în acest mileniu. Dar, deşi este un semn că societatea românească începe să se trezească – aşa cum se scandează şi în stradă: România, trezeşte-te!  –, în loc să ne bucurăm de faptul că poporul devine şi el unul dintre jucători – cu toate că ar trebui să fie principalul  –, mulţi dintre pitpalacii cu cine ştie ce interese încep să cârcotească tot mai gros la adresa protestelor.

Asta după ce tot ei acuzau anterior că românii sunt apatici şi anemici, că nu se implică. Acuzele principale, prin care merciologii manipulării încearcă să ducă în derizoriu protestele oamenilor, se referă ba la reprezentativitatea lor, ba la lipsa unui mesaj unitar, ba la diferitele incidente care apar într-un loc sau altul.

De exemplu, unii s-au luat cu mâinile de cap pentru faptul că 4 (patru) tineri zgubilitici au scris cu spray pe soclul statuii lui Matei Corvin un mesaj obscen la adresa UDMR. Alţii s-au bătut cu ţeasta de masă pentru că un alt protestatar scrisese pe o pancartă că vrea legalizarea marijuanei sau pentru că alţi teribilişti însetaţi de adrenalină s-au luat la harţă cu jandarmii.

Nu pornesc de la premisa că incidentele respective pot fi foarte bine tot rezultatul demersurilor unor manipulatori. Le accept ca atare, ca rezultat al particularităţilor unor mulţimi atât de eterogene, ca rezultat a ceea ce ţine de psihologia maselor, unde individualităţile se estompează şi se formează un fel de suflet colectiv dominat mai mult de sentimente şi prea puţin de raţiune.

E adevărat, sunt condamnabile asemenea gesturi şi atitudini, însă ele sunt izolate şi nu pot fi generalizate; nici noi nu suntem de acord când străinii ne arată cu degetul pentru câteva mere stricate. Au fost însă şi cazuri în care chiar mulţimea s-a autoreglat, eliminându-i sau aducându-i la matcă pe cei care depăşeau cadrul general acceptat pentru protestul respectiv. De aceea, nu poţi spune că „protestatarii au cerut legalizarea marijuanei”, când unul singur a cerut acest lucru. Ori că protestatarii s-au bătut cu jandarmii, când au fost doar câţiva încălziţi de adrenalină. Tot de la faptul că cei care ies în stradă sunt mulţimi eterogene, amestecături de oameni din toate mediile sociale, derivă şi eventuala lipsă a unui mesaj unitar. Spun eventuala, pentru că până la urmă, există ceva comun în absolut toate ieşirile în stradă, în fiecare zi şi în fiecare localitate. Iar acel comun este „Jos Băsescu” şi „Jos guvernul”.

Da, protestele sunt în primul rând împotriva a ceva – împotriva preşedintelui, a guvernului, a sărăciei, a lipsei dialogului. Dar ca în cazul unei case vechi pe locul căreia vrei să construieşti una nouă, trebuie să începi cu dărâmarea primeia. În această fază sunt românii din stradă. Şi nu poţi cere unor mulţimi disparate care s-au format de puţin timp să fie ca papagalii. Nu poţi cere nu ştiu câtă coerenţă la zeci de mii de oameni care s-au văzut pentru prima dată, să elaboreze peste noapte politici fezabile în nu ştiu care domeniu, când politicienii noştri nu sunt în stare de asta – care e meseria lor –  în ani sau zeci de ani. Şi totuşi – la Cluj, de exemplu – au fost şi nişte revendicări mai structurate, scrise într-un fel de platformă, deşi sunt convins că nici acelea n-au fost emanaţia mulţimii, ci rodul minţii câtorva care s-au aşezat împreună la o masă.

Iar în privinţa reprezentativităţii – deşi se mai schimbă şi vin tot alţii –, matematic 1.000 sau 10.000 sau 100.000 de oameni care ies în stradă nu înseamnă decât zerovirgulăceva din populaţia ţării. Dar nici un milion de oameni n-ar fi decât mai puţin de 5%, iar 5,2 milioane câţi l-au ales pe Traian Băsescu în 2009 n-ar fi nici ei decât mai puţin de un sfert din populaţie. Uita-te însă la România încă tăcută din sondaje! 81% dintre români nu mai au încredere în preşedintele ţării. 84% nu mai au încredere în premier. 90% nu au încredere în partidele politice. 80% spun că direcţia e greşită. Cei mai mulţi nu mai pot crede în nimic din cauza disperării. Închipuie-ţi că şi acei oameni sunt în stradă! Fiindcă dacă ar şi ieşi, probabil că n-ar mai sta piatră pe piatră.

Marius Avram