Zahăr şi sare

Întrebarea cea mai frecventă în aceste zile de vrajbă mi s-a părut a fi de o mare stupizenie. „De ce aţi ieşit în stradă?” - întrebau reporterii, iar când nu întrebau li se atrăgea atenţia din studiouri să nu uite să întrebe. Răspunsurile erau deja scrise pe pancarte: salarii, pensii, sănătate, taxe, învăţământ ruinat, corupţie etc.

Spuneam că întrebarea mi s-a părut stupidă, pentru că e una de genul celor din jocurile didactice în care răspunsul precede întrebarea: având următorul răspuns, ce întrebare putem pune ca să-l obţinem?

Am observat însă că între ceea ce scria pe pancarte şi ceea ce se striga era o mare diferenţă. În spaţiul acela gol, în nepotrivire trebuie să fie răspunsul corect- mi-am zis. 

Nu am mai stat mult pe gânduri, căci mi-am amintit de felul în care mama încerca să-mi dea să înghit aspirine şi piramidoane pe când eram mic şi răcit. Operaţiunea asta punea la grea încercare calităţile de negociator ale mamei, Dumnezeu să-i dea sănătate, că mare politician se ascundea în ea. Mai întâi, după ce îmi expuneam eu obiecţiile (că sunt amare, că mă zgârie pe gât, că îmi fac greaţă, că le simt multă vreme în stomac, că sunt deja sănătos) îmi explica binefacerile pilulelor. Apoi îmi dădea variante de combatere a neajunsurilor: le facem praf în linguriţă, punem pe ele zahăr sau miere de albine, le dizolvăm în ceai, le bem cu multă apă, le punem în supă, în iaurt etc. Fiecare obiecţie a mea era contracarată, răbdător, cu argumente. Până la urmă, sătul de discuţii, înghiţeam pastilele şi o zbugheam la joacă. Şi nu mai simţeam nici una din neplăcerile pe care le invocasem cu un minut înainte.

Zilele trecute am văzut un film, un western. Un orăşel de la graniţa Mexicului, vânt, praf, ruine, arşiţă, pustietate, oameni iţindu-se fantomatic prin ruine. Sărăcie lucie. Orăşelul căzuse în mâna unei bande de răufăcători. Apare şi eroul pozitiv, un mare pistolar. Dar, speranţele tuturor se împrăştie, când acesta e prins şi îngropat până la gât în pământ. Banda de tâlhari stă în jurul lui şi-l batjocoreşte. Unul din bandiţi, cel mai rău (culmea, semăna un pic cu Traian Băsescu!), primeşte „cinstea” de a-i da eroului sare. Acesta ia un pumn de sare, îl prinde pe cel îngropat de nas, iar când acesta deschide gura, în râsetele tuturor, i-o vâră pe gât. 

Nu mai am nimic de comentat. Între modelul de democraţie al mamei şi modelul PDL de democraţie diferenţele sunt evidente.

Ion Mureșan