De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Bogdan Hossu a declarat, conform Mediafax, ca cele mai slabe compensatii care au fost acordate de catre Nokia dupa inchiderea fabricii din Bochum, Germania, au fost de minim 60 de salarii minime ale landului, cu valori cuprinse intre 80.000 si 220.000 de euro de persoana.
"Cartel Alfa a furnizat sindicalistilor de la Nokia datele sintetice ale acordului pactului social din Germania cu datele economice si implicatiile economice privind inchiderea fabricii din Bochum. Sunt discutii legate de acompaniamentul social, pentru ca ideea de a pleca angajatii de la Nokia cu trei salarii compensatorii mi se pare o gluma buna, legata de efortul si sacrificiile facute. Cele mai slabe compensatii acordate la Bochum au fost la nivelul, in echivalent, nu valoric, a minim 60 de salarii minime ale landului, si s-au ridicat intre 80.000 si 220.000 de euro de persoana. Asta inseamna ca angajatii de la Jucu ar trebui sa primeasca de la Nokia intre 60 de salarii minime pe economie pana la 240 de salarii pe angajat, in functie de situatia familiala, vechimea in fabrica, numarul de ani munciti", a spus Hossu.
Liderul Cartel Alfa a mai spus ca majoritatea angajatilor de la Nokia din Jucu nu sunt din Cluj-Napoca, ci locuiesc la zeci de kilometri distanta, "ceea ce le ofera o posibilitate de reintegrare profesionala scazuta".
Conform spuselor lui Bogdan Hossu, sindicalistii vor incerca sa convinga conducerea Nokia ca in urmatoarele trei luni sa ateste oficial profesiunile din cadrul fabricii de la Jucu, pentru ca angajatii sa poata pleca cu un act care sa demonstreze calificarile pe care le au, urmand in caz contrat sa fie disponibilizati ca muncitori necalificati.
Sindicalistii de la Nokia Jucu au facut un apel la Guvern si la presedintele Traian Basescu pentru a-i ajuta si pentru a gasi solutii la disponibilizarea colectiva a aproximativ 2.200 de angajati, in vederea diminuarii impactului inchiderii fabricii.
UPDATE: La randul sau, presedintele interimar Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcas, a declarat pentru citynews.ro ca inca nu s-a stabilit cate salarii compensatorii vor fi solicitate pentru angajatii Nokia din Jucu.
“Vom cere cat putem de mult. Oricum, nu cred ca vom ajunge la aceleasi negocieri ca in Bochum, Germania. Daca ne gandim ca acolo s-au cerut “x” salarii, si noi le vom cere, insa salariile nu sunt egale”, a arata Ilcas.
Citynews.ro
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.