De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
În urma emiterii pe numele agentului şef principal de penitenciare Nicula Adrian Călin, a mandatului de arestare preventivă pentru şantaj şi luare de mită, Penitenciarul Aiud a procedat la suspendarea acestuia din funcţie, până la finalizarea cercetărilor, după cum anunţă purtătorul de cuvânt al instituţiei.
În data de 16 februarie Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a înaintat o adresă către Penitenciarul Aiud, prin care unitatea a fost înştiinţată de faptul că faţă de funcţionarul public cu statut special Nicula Adrian Călin s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de introducere în mod ilicit în penitenciar a unor bunuri şi obiecte interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate, în scopul utilizării de către aceştia, şantaj şi luare de mită. Conform legii Penitenciarul Aiud a luat măsura punerii agentului respectiv la dispoziţia organelor de cercetare penală.
În urma admiterii recursului înaintat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Curtea de Apel Alba Iulia a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele agentului şef principal de penitenciare Nicula Adrian Călin, angajat al Penitenciarului Aiud. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.
Reamintim faptul că în data de 16 februarie, Nicula Adrian Călin s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, în vederea audierii, dată la care a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe numele său. A doua zi, agentul de penitenciare a fost prezentat în faţa instanţei (Tribunalul Alba) cu propunere de aretare preventivă. Măsura arestării preventive a fost însă respinsă şi înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsii ţara. Faţă de această măsură, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a înaintat recurs.
Mai multe despre acest caz putetţi citi AICI
I.S.
Foto: arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.