De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
VIDEO: În cea de-a 17-a zi de proteste de la Bistriţa, la ora 17.00, în faţa Instituţiei Prefectului s-au adunat circa 30 de persoane, în cea mai mare parte aceleaşi ca zi în zilele precedente.
Unii dintre aceştia au ţinut să dezmintă, în faţa camerelor de luat vederi, zvonul care ar circula prin Bistriţa conform căruia protestatarii care se adună zi de zi în faţa Prefecturii ar fi plătiţi de partidele din opoziţie.
Aceştia spun că au auzit zvonuri cum că ar primi câte 50 de lei pentru fiecare zi în care vin în faţa Prefecturii, fapt ce i-a făcut să spună că toate aceste lucruri sunt simple poveşti şi că ei vin din convingere să protesteze.
De altfel protestatarii spun că indiferent cât de frig va fi în următoarele zile ei vor continua să vină în faţa Instituţiei Prefectului pentru a-şi exprima nemulţumirile şi pentru a cere demisia cabinetului Boc şi a lui Traian Băsescu.
La vederea numărului mic de protestatari jandarmii au strâns gardurile cu care împrejmuiseră Palatul Administrativ, urcându-le într-un camion.
Cristian Silaşi
foto (c) citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.