De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Prefectul Stefan Bardan s-a intalnit miercuri, 28 septembrie, cu Excelenta Sa Philippe Beke, ambasadorul Regatului Belgiei la Bucuresti, aflat in judetul Alba intr-un demers mai larg al acestei tari de a cunoaste mai bine oportunitatile economice locale.
In cadrul discutiei, la care a participat si subprefectul Raul Tudorascu, prefectul de Alba a subliniat ca, dincolo de potentialul turistic si resursele naturale deosebite, industria alimentara este extrem de importanta in judetul nostru, in judet functionand firme de prim rang la nivel national si european.
Prefectul a declarat ca interesul investitorilor belgieni este binevenit, pentru ca exista oportunitati importante de afaceri in Alba: "Suntem deschisi colaborarii cu investitorii belgieni si acestia, ca orice alt investitor, vor primi tot sprijinul autoritatilor judetene si locale. Asa cum am declarat-o de mai multe ori, am facut din reducerea birocratiei si eliminarea piedicilor de care se lovesc investitorii romani sau straini un scop al mandatului meu ca prefect".
La randul sau, ambasadorul Regatului Belgiei si-a exprimat intentia de a afla mai multe despre potentiala investitie in minerit de la Rosia Montana, prefectul Stefan Bardan facand o prezentare succinta a proiectului de acolo subliniind ca este un proiect necesar pentru judet si pentru Romania, capabil sa dezvolte zona Muntilor Apuseni si sa o scoata din anonimat din punct de vedere economic.
Un alt subiect discutat a fost cel al absorbtiei fondurilor europene in Alba, atat de necesare pentru dezvoltarea judetului. Prefectul a aratat ca la acest capitol exista atat rezultate excelente – cum sunt, de exemplu, finantarile importante obtinute pentru proiecte ale Primariei Municipiului Alba Iulia sau Consiliului Judetean Alba – dar si situatia unor localitati in care edilii si administratia locala nu au reusit multe in atragerea fondurilor comunitare.
Nu in ultimul rand, a fost abordat subiectul autostrazii care va tranzita judetul, discutandu-se despre posibilitatea dezvoltarii unor proiecte de interes mai larg dupa finalizarea segmentului Nadlac–Orastie–Sebes–Sibiu.
Potrivit purtatorului de cuvant al institutiei, Dorin Sava, intalnirea prefectului Stefan Bardan cu ambasadorul Regatului Belgiei vine dupa ce, tot in cursul acestei luni, prefectul s-a intalnit si cu Excelenta Sa Petru Petra, ambasadorul Romaniei in Malaezia, care a venit la sediul Institutiei Prefectului impreuna cu rectorul Universitatii “1 Decembrie 1918”, prof. dr. ing. Moise Ioan Achim si cu prof. dr. Daniel Breaz, din cadrul aceleiasi universitati, pentru a sprijini si dezvolta legaturile economice dintre judetul Alba si aceasta tara, dupa cele academice stabilite si consolidate de universitatea albaiuliana, singura din Romania prezenta in Malaezia cu programe educationale consistente.
I.S.
Foto: Prefectura Alba
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.