De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Restructurarile de personal din ultima perioada i-au nemultumit pe sindicalistii din educatie, care ameninta cu masuri extreme. Reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) au anuntat ca vor da in judecata atat Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cat si inspectoratele scolare judetene, pentru nerespectarea contractului colectiv de munca si concedierile abuzive.
Sute de angajati din invatamant au ramas fara locurile de munca, incepand cu data de 1 septembrie. Printr-un ordin al ministrului Educatiei transmis pe 24 august au fost desfiintate in sase zile posturile de administratori, fochisti, secretare, soferi, paznici sau documentaristi din cadrul celor 42 de Case ale Corpului Didactic.
"Reprezentantii Ministerului Educatiei sustin ca a fost nevoie de aceasta reducere de personal pentru a face economii la buget. Noi ne intrebam ce economii vor fi realizate, in conditiile in care, dupa micsorarea cu 25 la suta a salariilor, acesti angajati castiga in medie 600 de lei? In plus, atributiile personalului auxiliar si nedidactic vor fi preluate de personalul didactic, ceea ce este umilitor, daca ne gandim ca munca unei femei de serviciu sau secretare, de exemplu, va fi facuta de un metodist sau un cadru didactic, fara bani in plus", se arata intr-un comunicat de presa al FSLI.
Prin aceste reduceri de personal, spun sindicalistii, activitatea in aceste institutii va avea de suferit, iar numarul somerilor va creste.
"Atragem atentia pe aceasta cale ca angajatorul, la presiunea ordinului dat de Ministerul Educatiei, nu a respectat prevederile contractului colectiv de munca unic la nivel national care prevede o perioada de preaviz de 20 de zile si nici pe cele ale Codului Muncii, prin care concedierea unor angajati se face cu respectarea perioadei de preaviz de minim 15 zile. In aceste conditii FSLI anunta ca va actiona in instanta angajatorul pentru nerespectarea prevederilor legislative privind desfiintarea acestor posturi", au precizat reprezentantii FSLI.
Cu problema reducerilor de personal auxiliar si nedidactic se confrunta si universitatile, carora le-a fost incalcata autonomia. La nivelul invatamantului superior vor fi desfiintate 400 de posturi, ocupate de paznici, femei de serviciu sau bucatarese.
Tania Purcaru
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.