Muscatura marului

Ce poti face cu o dubita Volkswagen veche? O companie care sa revolutioneze industria IT, care sa vanda peste 45 de milioane de iPod-uri si care sa primeasca in doar cateva zile peste un milion de precomenzi pentru iPhone 4S, scrie Mesagerul de Cluj. Exista si o conditie pentru asta: sa ai viziunea lui Steve Jobs. 

“Locotenentul Dan a investit in ceva companie cu fructe. Apoi am primit un telefon de la el in care imi spunea ca nu mai trebuie sa ne facem griji cu banii”, povesteste Forrest Gump, scotand din cutia postala o scrisoare de la  bunul sau prieten, locotenentul Dan Taylor: o foaie alba cu un mar colorat in antet. Asa am aflat cei mai multi dintre noi, in 1993, de Apple. Opt ani mai tarziu ajungea la Cluj primul iPod, versiunea Apple a unui mp3 player, iar 14 ani mai tarziu a ajuns si primul iPhone, telefonul care a revolutionat relatia dintre om si masina.

Mai mult cash decat SUA

Povestea marului fermecat incepe, insa, cu 17 ani mai inainte de Forrest Gump, in dormitorul lui Steve Jobs, un tanar rebel indragostit de muzica militanta a lui Bob Dylan, care avea un singur gand: sa schimbe lumea. Impreuna cu un prieten de-al sau, Steve Wozniak, s-a apucat sa faca placi de baza pentru calculatoare, in garajul parintilor, manati de ideea de a duce computerul in casa fiecarui om de pe planeta.

Investitia initiala au obtinut-o vanzand vechea duba VW a familiei Jobs, iar ce a urmat e istorie: compania pe care au infiintat-o a urcat cu viteza unei rachete in industria IT, ajungand in 1983 pe locul 411 in Fortune 500. Gandirea lui Steve Jobs de a crea o tehnologie usor de folosit a stat la baza expansiunii imperiului. Si nu e doar o metafora: in 2011 compania opereaza cu mai multi bani lichizi (76,4 miliarde de dolari) decat cea mai dezvoltata tara din lume: Statele Unite ale Americii (73,7 miliarde de dolari). 

Daca la inceput nu s-a implicat prea tare in conducerea companiei, preocupat fiind mai degraba de design-ul produselor, Steve Jobs a devenit coloana vertebrala a Apple numai la a doua venire, din 1997. 

Departe de Cupertino  

In 1985, Steve Jobs a fost fortat sa paraseasca compania creata chiar de el din cauza unui conflict cu CEO-ul din acea vreme, John Sculley, deoarece nu era productiv si era greu de stapanit. Aceasta ultima trasatura s-a dovedit a fi, intr-un final, o calitate, cel putin din perspectiva industriei filmelor animate, in care Jobs a intrat imediat dupa inlaturarea sa de la Apple. A dat 10 milioane de euro pentru o companie falimentara fondata de regizorul Star Wars, George Lucas, care avea nevoie de bani pentru un divort, a redenumit-o Pixar si a investit in ea peste 60 de milioane de dolari. Rezultatul: Toy Story, A Bug's Life, Monster Inc., Finding Nemo, Cars, Ratatouille si alte adevarate hituri de box office. 

Boschetarul indispensabil

Reintoarcerea sa la Apple, in iulie 1997, a salvat compania ce era aproape de faliment, din cauza vanzarilor foarte scazute de computere. “Intr-o dimineata insorita din iulie 1997 Steve Jobs s-a intors la Apple, care se afla in moarte clinica. Nimeni nu ii cumpara calculatoarele, actiunile erau in buda, iar presa ii prevedea esecul iminent. Jobs a intrat in sala de sedinte aratand ca un boschetar. Purta pantaloni scurti si adidasi. S-a trantit intr-un scaun si a inceput sa se roteasca incet. «Sa imi spuneti ce e gresit in aceasta companie», a spus. Inainte ca cineva sa raspunda a izbucnit: «Produsele. Produsele sunt de rahat. Nu au sex-appel»”, povesteste ziaristul Leander Kahney in cartea biografica “Inside Steve’s Brain”. 

O companie care sa se conduca singura 

Chiar din acel moment, Steve Jobs a inceput sa pregateasca Apple, poate chiar inconstient, pentru plecare sa. In cei 11 ani petrecuti la Pixar si NeXT (o companie de tehnologie pe care a creat-o pentru a se razbuna pe John Sculley) invatase sa isi delege indatoririle si sa aiba incredere in “locotenentii” sai, pentru ca lui sa-i ramana mai mult timp pentru creatie. In 1997 piesele importate pentru fabricarea de calculatoare puteau fi folosite abia dupa 70 de zile de la intrarea pe portile companiei. Motivul? Inventarul dura mai bine de doua luni, din cauza numarului mare de furnizori.

Jobs a venit cu ideea unei evidente online a tot ce insemna import, iar timpul de asteptare s-a redus la o luna. Tot in acelasi scop l-a adus in 1998 in companie pe Tim Cook, de la Compaq, care a redus numarul de firme de la care se cumparau componente de la cateva sute la doar 24 si le-a ales in asa fel incat sa fie cat mai aproape de liniile de productie. In acelasi timp a mutat productia din SUA in China, Singapore si Irlanda si in doar doi ani a scazut perioada de inventar la 6-7 zile.                                                                                                                                        

Un iPod salvator 

Cei mai multi fani Apple sunt convinsi ca cel mai rasunator succes al companiei a fost iPhone-ul. Lucru intarit, de altfel, de faptul ca iPhone 4 a fost cumparat de 600.000 de oameni inainte sa apara, iar ultima generatie, iPhone 4S de un milion de oameni. Dar adevaratul succes al Apple a fost iPod-ul. In octombrie 2001, cand compania se afla pe o subtire linie de plutire, Steve Jobs a dat peste cap piata mp3 playerelor, deja saturata, lansand un aparat simplu si elegant, cu o roata de navigare in meniu. Dupa 10 ani de lansare, in lume au fost cumparate peste 45 de milioan de unitati, unul din cinci oameni sub 30 de ani detinand un iPod, fie ca e vorba de Shuffle, Nano, Classic sau Touch. 

In 2000, interesul oamenilor a inceput sa se axeze mai mult pe muzica, asa ca portabilitatea ei a devenit o necesitate. In ianuarie 2001 Jobs a ajuns la concluzia ca iMac-urile nu se mai vand deoarece nu sunt echipate cu un CD Player ce putea sa si inscriptioneze muzica pe CD-uri si nu doar sa o citeasca – optiune prezenta pe calculatoarele concurentilor. Pentru a recupera decalajul, Jobs a cumparat un program de ascultat muzica pe calculator pe care l-a transformat, numidu-l iTunes. Dar in timp ce programatorii lucrau la dezvoltarea iTunes, el a inceput sa studieze piata electronicelor, sesizand o bresa la mp3 playere: cele bune erau prea mari, iar cele mici deloc folositoare. 

Patru oameni. O camera secreta. Un vizionar 

Totul a inceput sa se lege in momentul in care inginerul aflat in fruntea diviziei de hardware a Apple, Jon Rubinstein – recrutat de Jobs in cei 11 ani de absenta – a descoperit ca Toshiba realizase un hard disk cu mult mai mic (1,8 inch) decat cel folosit de cel mai popular mp3 player de atunci (2,5 inch). Dupa ce a primit “binecuvantarea” lui Jobs, in februarie 2001, inginerul si-a strans “armata”: Tony Fadell, inginer consultant, Phil Schiller, seful departamentului de marketing si Vinnie Chieco, copywriter.

Sedintele aveau loc de la noua seara la unu dimineata intr-o camera fara geamuri, la ultimul etaj al cladirii in care accesul era posibil doar pe baza de cartela. Jobs le spusese ca vrea un produsul pana in toamna, astfel incat sa fie disponibil inainte de perioada sarbatorilor. Pentru ca acesta sa fie diferit fata de ce era deja pe piata, era nevoie de o baterie puternica si de un element inovativ. Dupa ce au reusit sa prelungeasca viata bateriei de la trei la zece ore, Phil Schiller a venit cu ideea introducerii unei roti in loc de butoane pentru navigarea in meniu. Vinnie Chieco a venit cu numele, la fel de suprinzator ca roata lui Schiller. 

Marele rol al unui i mic

Steve Jobs gasise deja sloganul campaniei de promovare „1.000 de cantece in buzunarul tau”, astfel ca numele produsului nu trebuie sa fie foarte descriptiv. Luand in calcul faptul ca Mac-ul este partea centrala a companiei, nava mama, Chieco a inceput sa se gandeasca la noul produs ca la ceva ce se conecteaza la produsul „mama”. Puteai sa pleci de pe nava mama cu un vas mai mic, numit „Pod”.

„Cand am vazut cutia de un alb stralucitor mi-am spus ca e numele perfect, iar «i-ul» din fata a venit natural, fiind folosit si la produsele anterioare”, a povestit Chieco. Lui Steve Jobs nu i-a placut ideea la inceput si doar impins de la spate de Vinnie Chieco a acceptat sa se mai gandeasca. “M-am mai gandit la nume. Imi place. E bun”, a auzit Chieco la telefon intr-o seara si fara vreo alta explicatie Steve Jobs a decis ca asa se va numi: iPod. Pe 23 octombrie 2001, la cinci saptamani de la evenimentele din 11 septembrie, Jobs a lansat oficial iPod-ul. Pana in ziua lansarii, doar 100 din cei 700 de angajati Apple au stiut ca se lucreaza la un nou produs.

Erou sau Montagne Rousse 

“Angajatii traiesc cu constanta teama de a nu-si pierde locul de munca. Jobs e cunoscut sub sintagma de erou/montagne rousse. Intr-o zi esti erou, iar in urmatoarea un nimeni. Ii impinge pe angajati spre limite pe care ei nici nu stiu ca le au”, scrie Leander Kahney, in “Inside Steve`s Brain”. Steve Jobs sarbatorea succesul unui produs intr-un mod inedit: desfacea sticle de sampanie scumpa si isi ducea echipa la diferite expozitii sau muzee. In momentul lansarii unui noi produs, angajatii il primeau gratuit si cu propriul nume gravat pe carcasa. Asa s-a intamplat cand a fost lansat iMac-ul si tot asa si cand s-a nascut iPod-ul. In 2007, insa, au primit iPhone doar angajatii cu norma intreaga si mai vechi de un an. „Dar in acelasi timp Steve Jobs putea sa fie extrem de rece si dur. Le spunea ca sunt de rahat si ii forta sa faca mai mult decat isi imaginau ca pot”, povesteste Leander Kahney. 

O vila luxoasa si o bicicleta BMW 

Steve Jobs, care a murit de cancer in 5 octombrie, la doar o zi dupa lansarea ultimului hit Apple, iPhone 4S, era o persoana dificila, obsedata de control si foarte greu de multumit. Aceste calitati s-au rasfrant si in modul in care traia: intr-o casa luxoasa, dar nemobilata.

“Dormea pe o saltea inconjurat de postere mari, deoarece nu suporta cum arata mobila din magazine. I se parea revoltatoare”, povestea chiar omul care l-a dat afara de la Apple, John Sculley. „La o vizita pe care i-a facut-o in anii ’80, Sculley a avut impresia ca vila sa e parasita, deoarece nu avea mobila doar un pian nemtesc, o bicicleta neagra BMW, o lampa Tiffany, un pat si un scaun”, spune si Leander Kahney. Cand mergea la cumparaturi, Jobs era foarte greu de multumit.

Leander Kahney povesteste in cartea lui o astfel de experienta, legata de achizitionarea unei masini de spalat. Jobs si-a angrenat toata familia intr-o discutie ce a durat doua saptamani: sa fie un model American sau unul European, cata apa consuma, de cat detergent are nevoie si daca ataca sau nu hainele. Pana la urma a cumparat un model nemtesc care, desi mai scump, folosea putina apa si spala hainele bine. Unora le poate parea exagerat, dar pe acest principiu simplu – raportul dintre calitate si bani; dintre functional si estetic – s-a bazat geniul lui Jobs. Singurul lucru care conta pentru el era experienta consumatorului. Acesta era zeul in fata caruia se inchina. 

Pe urmele unui guru hindu 

Steve s-a angajat pentru prima data doar pentru a putea strange bani de o excursie in India. Prima lui slujba a fost ca tehnician la compania Atari Inc, producatoare de jocuri video. Jobs isi dorea sa plece pe urmele lui Neem Karoli Baba, un guru hindu foarte la moda printre vedetele americane a anilor ’60-’70, pe care chiar a reusit sa-l cunoasca. S-a intors in Statele Unite ras in cap si adept al religiei buddhiste, purtand haine specific indiene. Dupa excursia in care a incercat sa se regaseasca s-a intors la Atari, moment in care a inceput colaborarea cu cel alaturi de care avea sa cladeasca Apple, Steve Wozniak. 

Tim Cook, al doilea Jobs

Conducerea Apple a fost preluata oficial de Tim Cook pe 24 august 2011, atunci cand Steve Jobs a anuntat ca se retrage definitiv (foto). Impatimit al fitness-ului si a drumetiilor, Cook a mai fost de trei ori CEO al Apple: in 2004, cand Steve Jobs s-a operat pentru prima data de cancer la pancreas; in 2009 cand Jobs a suferit un transplant de ficat si in ianuarie 2011, cand Jobs si-a luat din nou o “pauza” medicala. Absolvent al Universitatii Auburn in  1982 si al unui MBA de la Universitatea Duke in 1988, Cook a mai lucrat la Compaq si IBM.

Cook este obsedat de munca: isi incepe ziua de lucru la 4.30 dimineata, iar in fiecare duminica seara organizeaza o sedintã generalã pentru a pregãti noua saptamana. CEO-ul de la Apple mai face parte si din Consiliul de Administratie al companiei Nike. 

Misterul bluzei negre 

In ultimii ani, de cate ori lansa un produs Apple, Steve Jobs aparea invariabil pe scena purtand o bluza neagra pe gat, o pereche de blugi albastri Levis si o pereche de adidasi sport. Nu era deloc vorba de lipsa de inspiratie, ci de o „uniforma” special creata pentru Jobs de designerul Issey Miyake. Dupa o vizita intr-una din fabricile Sony, Steve a ramas placut surprins de faptul ca toti angajatii purtau uniforme.

Initial a vrut sa le impuna propriilor angajati acest cod vestimentar, dar pentru ca nu a prea reusit a ramas doar cu obiceiul. Issey Miyake i-a livrat 100 de astfel de bluze, cat sa-i ajunga „pentru o viata”, dupa cum a recunoscut chiar Jobs. 

Decizii, de Steve Jobs

Produsele companiei Apple nu au fost create milimetru cu milimetru de Steve Jobs, dar el este cel care a stiut sa aleaga ideile bune din sutele de propuneri de proiecte. S-a bazat exclusiv pe instinct. 

In pat cu diavolul. Avand in vedere ca in 1997 compania intra in cel de al 12-lea an de pierderi financiare, Steve Jobs avea nevoie de bani. Repede. Astfel ca a facut un lucru de neimaginat: a apelat la rivalul Bill Gates, care a investit 150 de milioane de dolari in Apple. 

Nu e destul. La a doua venire, Jobs a realizat ca doar producerea de calculatoare nu mai este suficienta pentru Apple, astfel ca a inceput sa mearga si spre mp3 playere si apoi spre iPhone si iPad. In 2007 a schimbat si numele companiei din Apple Computer Inc in Apple Inc pentru a simboliza noua viziune. 

Magazinele Apple. Vizionarul nu era multumit de modul in care produsele lui erau prezentate in magazine, asa ca a decis ca Apple sa isi deschida propriile puncte de vanzare. Primul a fost deschis in mai 2001, iar acum exista peste 360 de magazine in toata lumea. 

Simplitatea e cheia. Steve Jobs le cerea tuturor designerilor ca produsele Apple sa fie cat mai simple si mai “curate”.

Alexandra Groza