Cauta RSS Feed Schimba judetul

Alba Iulia. Regal cultural romano-spaniol

Pentru studenti 30 Ianuarie 2009 - 12:38 - Vizualizari: 1769
Alba Iulia. Regal cultural romano-spaniol

Lansarea volumelor "Spania. Trei milenii de istorie" a istoricului   Antonio Domínguez Ortiz,   tradusa de Gheorghe Vintan (Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca, 2008 ) si "Relatii culturale si literare romano-spaniole" de Mircea Popa, (Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2008) a adunat , joi, 29 ianuarie, la sediul Centrului de Cercetari Filologice si Dialog Multicultural, sala S 8 din cadrul Universitatii 1Decembrie 1918 Alba Iulia, aproximativ 50 de personalitati din lumea culturala albaiuliana si nu numai.


Evenimentul a fost deschis de Lect. univ. dr. Diana Campan care a apreciat ca Centrului de Cercetari Filologice si Dialog Multicultural si-a asumat astfel un demers cultural de cel mai inalt nivel. Mai mult decat atat, Diana Campan a facut o dezvaluire surprinzatoare, la evenimentul de la Alba Iulia ar fi dorit sa fie prezent, fiind invitat,  si ambasadorul Spaniei insa prezenta diplomatului a fost amanata din motive care tin de activitatea acestuia, fiind nevoit sa plece la Madrid.


Se pare insa ca reprezentantul Spaniei in Romania si-a anuntat prezenta, intr-un viitor apropiat, la Universitatea „1 Decembrie 1918 din Alba Iulia”, motivat fiind si de semnalele importante ale interferentelor culturale romano-spaniole de aici.


Cele doua volume au fost prezentate de Prof. univ.dr. Vasile Moga, Muzeul National al Unirii Alba Iulia si Lect. univ.dr.Georgeta Orian, Universitatea "1 Decembrie 1918".


Coincidenta fericita, Prof. univ. dr. Mircea Popa, si-a aniversat ziua de nastere in aceeasi zi, implinind 70 de ani. Detaliul a oferit o nuanta speciala in plus momentului lansarii volumului care-i omagiaza activitatea didactica si de cercetare.


"Editura Casa Cartii de Stiinta a publicat in premiera in peisajul literaturii noatre istorice traducerea unei monografii ce are ca subiect trecutul istoriei, intitulata "Spania.Trei milenii de istorie", carte datorata unuia dintre cei mai cunoscuti si recunoscuti reprezentanti ai istoriografiei spaniole, Antonio Domínguez Ortiz.


Paginile volumului au aparut in Romania la cinci ani de la disparitia fizica a istoricului, 21 ianuarie 2003 si in preajma centenarului nasterii sale, 18 octombrie 1909. Este pentru prima data, cel putin in peisajul literaturii istorice din spatiul transilvan, poate chiar in cel romanesc, cand o tara din Uniunea Europeana beneficiaza de o astfel de traducere, de o asemenea importanta", a subliniat Prof. univ. dr. Vasile Moga, universitarul albaiulian care a semnat si prefata cartii.


"Utilitatea acestei carti razbate chiar din titlu. Ea este un foarte bun instrument diplomatic. Ar trebui sa fie interesate de aceasta carte, institutii care intr-un fel sau altul au menirea de a face politica mai degraba culturala. Institutul Cultural Roman, cu relatii in diverse capitale europene, in cazul de fata as zice ca am in vedere filiala de la Madrid, fiind vorba de relatiile romano-spaniole, Ambasada si diverse asociatii culturale care au in misiunea lor in vedere acest lucru", a sintetizat Lect. univ.dr.Georgeta Orian, referindu-se la volumul "Relatii culturale si literare romano-spaniole" de Mircea Popa.


"A trebuit sa aleg intre Cluj, unde sa fiu sabatorit la Asociatia Scriitorilor, sau Alba Iulia. Inima mea m-a adus la Alba Iulia. Asta pentru ca de o vreme incoace, sa zicem de un deceniu si mai bine, slujesc aceasta universitate unde am avut prilejul sa cunoisc colegi minunati, urmasi pe care i-am format si au venit in urma noastra la catedra si sa ma simt minunat intr-un mediu cultural de asemenea anvergura", a spus printre altele, cu acest prilej, Prof.univ. dr. Mircea Popa .

"Asociatia culturala Juan Ramon Jimenez y Lucian Blaga am gandit-o pentru a scoate la iveala un aspect care nu se prea gandea atunci, aceea  de a scoate la iveala o imbunatatire a relatiilor culturale dintre Spania, Romania si invers. Atunci, am ales, dupa o idee din 1960 - o prefata la volumul "Poemele Luminilor " de Lucian Blaga - unde scria ca Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel in 1956 dar in ultima instanta, premiul a fost acordat poetului Juan Ramon Jimenez . Pe ideea aceasta am zis ca cea mai buna solutie de a imbunatati relatiile dintre noi romanii si spanioli ar fi sa infiintam o asociatie culturala care sa poarte numele acestor doi mari poeti si filosofi.
Aparitia acestei carti nu este o gandire piramidala de sus in jos, ci de jos in sus. Sunt multe asociatii care isi dedica activitatea schimburilor romano-spaniole, dar sa incepi o activitate care sa implice cultura ambelor state era nevoie de  o colectie hispanica, in sensul ca Spania nu este doar o lume peninsulara, mai sunt statele Americii latine care sunt vorbitoare de limba spaniola si atunci deschiderea hispanica spre problemele romanesti este mult mai larga decat a Spaniei catre Romania. Atunci am propus sa publicam istorie si literatura spaniola in colectia "Hispanica". In aceasta colectie, editam orice propunere vine din afara. In Spania avem colectia Dacica latinitas", a precizat, in contextul evenimentului cultural, Gheorghe Vintan, traducatorul volumului  "Spania. Trei milenii de istorie."

 

Emanuel Stoica

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.