De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Deputatul Clement Negruţ a avut, vineri, 17 februarie, discuţii cu responsabili ai contructorului tronsonului de autostradă care va ocoli Municipiul Sebeş.
Aceste întâlniri periodice se desfăşoară pentru a afla stadiul lucrărilor, precum şi dacă sunt probleme din punct de vedere al relaţiilor constructorului cu instituţii ale statului. Discuţiile s-au axat pe probleme strict tehnice rezultând faptul că lucrările la autostrada nu s-au oprit deşi iarna a creat anumite probleme din cauza zăpezii şi temperaturilor foarte scăzute.
S-au executat lucrările de pregătire (excavat) pentru turnarea betonului la radierii pilonilor podului din zona benzinăriei, s-au forat şi introdus structurile metalice de rezistenţă la pilonii podului de peste râul Sebeş, urmând să înceapă lucrările de pregătire pentru turnarea radierilor, precum şi lucrările de foraj a pilonilor podului de peste Secaş.
Se lucrează cu 150 de muncitori şi imediat ce vremea o va permite numărul muncitorilor va fi suplimentat. A fost pusă în discuţie de către constructor şi situaţia generată de necesitatea relocării stâlpilor de joasă şi medie tensiune de pe tronsonul autostrăzii, fapt pentru care luni, deputatul Clement Negruţ va fi prezent la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii unde se va întâlni cu reprezentaţii CNADR pentru a încerca să fie găsite soluţiile necesare pentru obţinerea avizelor cât mai repede.
Deputatul democrat-liberal a reafirmat că nu trebuie să existe întârzieri generate de birocraţie.
I.S.
Foto: citynews
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.