De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Vasile Crisan, preşedintele Companiei Nationale ROMARM şi vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat Liberal Alba a demisionat din PDL şi a trecut la UNPR.
Decizia a fost confirmată de putătorul de cuvânt al PDL Alba, Mihai Babiţchi, care a declarat că Vasile Crişan a luat hotărarea pentru că i s-a oferit o funcţie mai mare, la nivel naţional, în UNPR.
UPDATE: "Începând de astăzi, 23 decembrie, activez în funcţiile de primvicepreşedinte al Organizaţiei UNPR Alba şi vicepreşedinte al Departamentului Economic al acestui partid, la nivel naţional. Am luat această decizie în vederea susţinerii programului de guvernare stabilit în cadrul coaliţiei. Intenţionez să păstrez relaţia foarte bună pe care am avut-o cu colegii de la PDL. Consider că din noua mea poziţie pot să susţin mai bine programul de guvernare", a declarat Crişan.
Vom reveni cu amănunte
I.S.
Foto: citynews
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.