De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
La Casa de Cultura “Lucian Blaga” din Sebes a avut loc in cursul zilei de astazi o dezbatere pe probleme de evolutie tehnica si importanta economica a societatii Kronospan Sebes. La eveniment a fost prezenta conducerea Kronospan, primarul Sebesului, Mugurel Sarbu, reprezentanti ai mediului si in jur de 300 de angajati ai societatii prelucratoare de PAL.
Subiectul de dezbatere trebuia sa fie initial despre noile tehnici de prelucrare a lemnului si despre contributia economica a societatii Kronospan la nivel national, dar discutia a deviat usor spre vechea problema cu privire la poluarea cu folmadehida. Subiectul a fost adus in discutie de un albaiulian care s-a aratat mahnit de faptul ca pana la momentul interpelarilor, reprezentantii societatii nu au adus informatii decat despre contributia Kronospan la bugetul local si national si nu despre contributia Kronospan la poluarea locala. A fost suficienta o singura “scanteie” si angajatii Kronospan s-au “aprins”. Locurile de munca sunt mai importante in vremurile de criza economica decat calitatea aerului, au lasat sa se inteleaga angajatii societatii. De fapt, acestia nu au avut decat cuvinte de lauda la adresa conducerii Kronospan, care, prin asigurarea locurilor de munca au reusit sa le asigure painea de maine si acoperisul deasupra capului. Si cine sesizeaza poluarea daca statisticile, aflate dupa ureche, arata ca in Sebes mortalitatea nu este mai mare ca in alte locuri? Dupa cum si-au dat cu parerea angajatii si conducerea Kronospan. De unde mai pui ca poluarea inseamna pentru o parte dintre locuitorii din Sebes, gura de aer care ii ajuta sa isi duca traiul de zi cu zi.
“Noi fara Kronospan, orasul fara intreprinderea Kronospan este ca un om fara aer. Kronospanul ne-a salvat. Daca Kronospanul nu mai functioneaza, noi suntem obligati sa mergem sa furam. Trebuie sa ne asiguram traiul. Noi nu vrem sa furam, ci dorim sa lucram. Si vrem ca voi, cei ce acuzati Kronospan, sa ne lasati sa ne castigam painea cinstit”, a spus cu infocare un muncitor al societatii Kronospan. (vezi video)
Generic vorbind, traiul este astfel asigurat, chiar daca pentru a trai prezentul, furam din viitorul copiilor nostri cate o farama de sanatate si lasam in urma, zi de zi, cate o farama de dezastru ecologic.
Provocata prin intermediul intrebarilor, conducerea Kronospan a marturisit faptul ca societatea este un factor poluator atat al aerului cat si al solului. La intrebarea: “Muntii de rumegus polueaza?”. Raspunsul a fost unul afirmativ, imbracat intr-o mantie de evolutie tehnologica de ecologizare a depozitarii deseului de lemn in viitorul apropiat. In momentul de fata, rumegusul este depozitat pe placi de ciment, dar nimeni nu garanteaza ca in urma ploilor nu se produc scurgeri in pamant cu substante toxice provenite din rumegus. Cand vremea este uscata, aerul este de asemenea poluat cu particule fine de rumegus purtate de vant.
In concluzie, pana in momentul de fata nu s-a dovedit din punct de vedere medical ca societatea Kronospan este cauzatoare de cancer, dar s-a dovedit astazi ca este producatoare de locuri de munca si ca oamenii, daca nu mor de cancer, mor de foame.
citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.