Cauta RSS Feed Schimba judetul

17 medici noi în spitalele din judeţ

Sanatate 29 Noiembrie 2011 - 18:31 - Vizualizari: 2554
17 medici noi în spitalele din judeţ

Doar 17 din cele 28 de posturi de medici rezidenţi, disponibile în spitalele din judeţul Alba, au fost ocupate marţi, în urma şedinţei de repartiţie desfăşurată la Direcţia de Sănătate Publică Alba.

Potrivit reprezentantului DSP Alba pentru posturile din judeţ s-au înscris 32 de candidaţi dintre care 17 au îndeplinit condiţiile solicitate şi au avut punctaje situate între 587 şi 792 pct.

Au fost ocupate 7 posturi la Spitalul Orăşenesc Cîmpeni (ATI, Dermatovenerologie, Obstetrică Ginecologie, Oftalmologie, ORL, Psihiatrie, Radiologie şi Imagistică Medicală), 3 posturi la Spitalul de Boli Cronice din Cîmpeni (Medicină Internă, Pneumologie, Radiologie şi Imagistică Medicală; 2 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba (Neonatologie, Pediatrie UPU); 2 la Spitalul Municipal Blaj (Oftalmologie, ORL) şi 3 la Spitalul Municipal Sebeş (Psihiatrie, Radiologie Imagistică Medicală, Dermatovenerologie).

În urma acestei repartiţii au rămas neocupate 5 posturi de medici rezidenţi la Spitalul Orăşenesc din Cîmpeni (Medicină de Urgenţă, Neonatologie, Pediatrie, Recuperare, Medicină fizică şi Balneologie), la Spitalul judeţean de Urgenţă Alba Iulia mai sunt 5 posturi (4 pentru Medicina de Urgenţă, 1 pentru Neonatologie) şi 1 post la Spitalul Municipal Blaj (Medicină de Urgenţă).

I.S.
Foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.