De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Monitorizarea afecţiunilor respiratorii la nivelul judeţului Alba în săptămâna 15 - 22 noiembrie, relevă faptul că numărul afecţiunilor respiratorii a crescut, comparativ cu săptămâna precedentă, în schimb nu s-a semnalat nici un caz de gripă sezonieră.
Astfel, infecţii ale căilor respiratorii superioare au fost în număr de 2.698, din care s-au internat 70 cazuri, iar cazuri diagnosticate cu pneumonie au fost în număr de 462, din care s-au internat 40 pacienţi.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Alba, grupa de vârstă cu cele mai multe cazuri de afecţiuni respiratorii este cea cuprinsă între 15-49 ani, unde a fost şi numărul cel mai mare de internări.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al DSP Alba, dr. Cristina Galoş, ne-a informat că începând cu data de 1 noiembrie, a demarat, la nivelul judeţului Alba, Campania de vaccinare antigripală care se derulează prin cabinetele medicilor de familie iar până în prezent au fost administrate 1.870 de vaccinuri.
I.S.
Foto: arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.