De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Constantin Grecu va face parte din lotul României care va participa la un stagiu de pregătire în Antalia (Turcia).
Victor Pițurcă a definitivat lista jucătorilor cu care se va prezenta la turneul din Antalia, în perioada 21 ianuarie-2 februarie. Printre selecționați se află și Constantin Grecu, fundașul stânga al Universității Cluj.
”Am primit vestea de la domnul Felix Grigore (directorul sportiv la Universității-n.r.). Sunt mai mult decât încântat, este foarte încurajator pentru mine faptul că am fost chemat de selecționerul României, sper să demonstrez că merit sa joc la națională”, a spus Grecu pentru Citynews.ro.
”Tricolorii” vor susține și două partide amicale în Antalia, cu Turkmenistanul și Legia Varșovia.
Iată lotul de 23 de jucători cu care România se va prezenta în Turcia:
Portari: Ciprian Anton Tătăruşanu (FC Steaua Bucureşti), Silviu Lung (FC Astra Ploieşti) şi Cristian Bălgrădean (FC Dinamo Bucureşti),
Fundaşi: Srdjan Luchin (FC Dinamo), Cornel Emilian Râpă (FC Oţelul Galaţi), Marius Valerică Găman (FC Astra), Paul Papp (Sporting Club Vaslui), Dragoş Grigore (FC Dinamo), Vlad Iulian Chiricheş (FC Steaua), Laszlo Sepsi (FC Timişara) şi Constantin Grecu (FC Universitatea Cluj);
Mijlocaşi: Mihai Roman (FC Rapid Bucureşti), Darius Bumba (FCM Tg. Mureş), Alexandru Bourceanu (FC Steaua), Ionuţ Neagu (FC Oţelul), Mihai Pintilii (CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu), Florin Gardoş (FC Steaua), Cristian Tănase (FC Steaua) şi Alexandru Mihai Chipciu (FC Steaua);
Atacanţi: Dorin Goga (FC Timişoara), Lucian Sânmărtean (Sporting Club Vaslui), Marius Constantin Niculae (FC Dinamo) şi Costin Curelea (FC Sportul Studenţesc).
Citynews.ro
Foto: Arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.