Cauta RSS Feed Schimba judetul

Turist in Grecia grevelor. La ce sa te astepti

Turism 05 Iulie 2011 - 12:47 - Vizualizari: 2773
Turist in Grecia grevelor. La ce sa te astepti

Destinatia aleasa de cei mai multi clujeni in acest an pentru vacanta de vara este Grecia, fie ca e vorba de Halkidiki, Paralia sau Creta. Cu toate acestea, grevele si protestele din ultima perioada din Capitala i-au facut pe multi sa isi reconsidere optiunea. Citynews.ro a incercat sa intocmeasca un mini ghid cu o serie de lucruri pe care trebuie sa le stie fiecare viitor turist in Grecia.

Din Cluj-Napoca spre Grecia se poate merge atat cu masina, cat si cu avionul, singura destinatie operata de pe aeroportul clujean fiind insa Creta. O ruta posibila pentru a ajunge in Grecia este Cluj – Ramnicu Valcea – Craiova – Bechet – Vratsa – Sofia – Salonic.  Distanta dintre Cluj si Salonic este de aproximativ 1.000 de kilometri pe aceasta ruta, iar drumul prin Grecia se realizeaza pe autostrada, la fel si cel din Bulgaria pe bucata pana in Sofia dinspre Salonic. 

La intrarea in portul Bechet se plateste o taxa de port de 7 lei. Dupa achitare se continua spre ghiseul unde se plateste taxa de trecere propriu-zisa.  Pentru o masina mica cu doua persoane se plateste 100 de lei. Imediat dupa ajungerea in Bulgaria se cumpara si o vinieta in valoare de 15 euro pentru sapte zile.

La intoarcere se plateste o singura taxa, cea de trecere, care pentru o masina mica si doua persoane costa 29 de euro. In portul Bechet nu exista un orar de trecere, ci se asteapta pana cand bacul se umple, masinile mici avand prioritate.

In cazul in care se anunta greve generale sau proteste, bacul functioneaza in mod normal, iar vama este de asemenea deschisa. In astfel de zile nu exista probleme nici la benzinarii, unde pentru un litru de benzina se plateste intre 1,595  si 1,7 euro, in functie de benzinarie. Cele sub marca Shell sunt cele mai scumpe, dar in zonele turistice duminica sunt si singurele deschise, cele mai mici fiind inchise.

Prin Serbia si Macedonia spre Grecia

Turistii ce nu vor sa treaca prin Bulgaria cu toate ca drumul este bun, fara portiuni stricate si echipaje de Politie care sa agreseze turistii, pot alege o ruta prin Serbia si Macedonia. De exemplu, o ruta Cluj - Skiatos are o lungime de 1.394 de kilometri si pentru a ajunge pe insula trebuie luat feribotul Skiatos – Glyfa.

“Pe zona turistica nu au avut probleme, protestele se concentreaza in Atena. Sunt si ei constienti de valoarea turismului in conditiile economiei nationale”, a explicat Ioana Harlav, directorul agentiei de turism Paralela45.

Pe 29 iunie Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania a emis catre toate agentiile o informare prin care se anunta ca interesele turistilor nu sunt afectate de proteste. “In consecinta, autocarele spre Grecia pleaca in regim normal si nu depind de greva generala, deoarece autonomia de carburant a autocarelor le permite sa se intoarca in Bulgaria fara sa alimenteze. Cursele aeriene spre Grecia isi desfasoara orarul normal de zbor si acolo unde a fost cazul, acestea au fost reprogramate in sensul de a se inscrie in interiorul perioadei in care spatiul aerian este declarat deschis. Cu 24 de ore inainte de efectuarea zborului, agentiile de turism din Romania sunt informate de catre partenerii greci despre eventuala modificare a orarului, iar ca urmare a acestui fapt, clientul este instiintat imediat, de catre agentia de turism de la care si-a achizitionat biletul”, se precizeaza in scrisoarea ANAT.

In momentul in care turistii se afla in capitala Greciei in momentul protestelor este recomandat ca centrul sa fie evitat. In cazul orasului Salonic protestele se concentreaza in zona promenadei si a Turnului Alb, dar pana in prezent acestea s-au rezumat la afise si tineri cantand, fara ca turistii sa fie impiedicati sa viziteze obiectivele turistice din apropiere.

Plaje cu pietricele si sezlonguri in pretul consumatiei

In Grecia destinatiile turistice sunt trecute pe indicatoarele rutiere atat in engleza, cat si in greaca. Pentru cei care au ales o vacanta la hotel cu demipensiune e bine de stiut ca preturile de supermarket sunt de doua sau trei ori mai mici decat cele din hotel. Pe plajele publice sezlongurile si umbrelele nu se platesc, cel putin in zona Halkidiki ci trebuie consumat ceva de la bar.

In general preturile sunt cuprinse intre 4 si 5 euro pentru orice bautura pe bratul Kassandra si intre 3 si 2 euro pe bratul Sithonia. De asemenea o pereche de papuci de plaja sunt bineveniti deoarece cele mai multe plaje din Halkidiki sunt acoperite de pietricele.

Alexandra Groza
Foto: citynews.ro

Taguri: grecia, turism, rute, preturi, taxe
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.