Cauta RSS Feed Schimba judetul

Se caută asistenţi medicali pentru Belgia şi Germania

Joburi 08 Februarie 2012 - 09:01 - Vizualizari: 2972
Se caută asistenţi medicali pentru Belgia şi Germania

Asistenţii medicali care vor să îşi practice meseria în afara ţării pot să aleagă în această perioadă între ofertele din Belgia şi Germania. Sunt puse la dispoziţie 81 de locuri de munca, persoanele selectate urmând să beneficieze de un salariu care poate ajunge pana la peste 25.000 de euro pe an.

*5 posturi de asistenţi medicali în Belgia:

Angajatul va avea grijă de bolnavi şi răniţi în spitale şi în alte facilităţi de îngrijire a sănătăţii. Veţi avea nevoie sa demonstraţi bune abilităţi de comunicare pentru educarea pacienţilor şi a publicului cu privire la diverse afecţiuni medicale, şi pentru a oferi consiliere şi sprijin emoţional pentru membrii familiei pacienţilor. Eficienţa administrativa, este un alt aspect care va fi evaluat pe măsură ce veţi avea de înregistrat istorii medicale şi simptome ale pacienţilor.

Se cere: calificare profesională de asistent medical. Diplomă obţinută la absolvirea unui liceu sau facultăţi din domeniu. Aplicantul trebuie să aibă număr de înregistrare la colegiul Asistenţilor Medicali. Cunoştinţe bune de limba franceză.

Salarizarea: este cea prevăzută în Belgia pentru poziţia de asistent medical. Se aplică în funcţie de vechime. Pentru primul an lucrat: 2.142,16 euro brut/ luna, 13 euro brut/ oră; 25.705,98 euro brut/ an    Alte beneficii: angajatorul oferă sprijin în găsirea unei locuinţe şi pentru integrarea corespunzătoarea la noul loc de muncă; se acordă primă de vacanţă 1.970.79 euro şi primă de sfârşit de an 967,78 euro.

Se oferă: contract de muncă full-time, perioadă nedeterminată.

CV în limba engleză sau franceză se trimit la adresa de email: lieven.schepers@novellasint.eu până la data de 30 martie 2012.

*76 de posturi de asistent medical/ asistent geriatrie/ îngrijitor persoane în varstă în Germania

Se cere: Calificare in domeniu. Cunoştinţe de limba germană.   

Salarizare: 2.000 - 3.500 euro brut/ lună pentru asistent medical şi 1.500 - 2.300 euro brut/ lună pentru îngrijitor

Alte beneficii: Sprijin în vederea găsirii unei locuinţe. Unii angajatori dispun de cantine.

Se oferă: contract de muncă permanent.

Se transmite CV model Europass în limba germană cu fotografie (tip buletin) la adresa de e-mail buc_eures@ajofm.anofm.ro până la data de 12 martie 2012.

Mai multe detalii despre aceste oferte puteţi găsi pe site-ul ANOFM, pagina EURES, http://eures.anofm.ro/

I.S.
Foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.