De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, a luat atitudine în urma acţiunilor din ultima perioadă ale Jandarmeriei, îndreptate împotriva protestatarilor, care au culminat cu reţinerea unui protestatar în vârstă de 71 de ani.
„Cred că nu este normal ce se întâmplă. Jandarmeria ar trebui să-şi ceară scuze public, dar nu numai pentru incidentul de aseară, ci pentru toate acţiunile de intimidare a manifestanţilor la care a recurs în ultima perioadă”, a declarat Ioan Cristina. Acesta a declarat că, în caz contrar, Jandarmeria riscă să fie etichetată drept instrument de opresiune politică. „Modul în care au acţionat jandarmii ne aminteşte de Gestapo, NKVD şi Securitate. Dincolo de intimidarea manifestanţilor, au dovedit că se pricep şi la propagandă. Când în Piaţa Revoluţiei au fost 1.000 de manifestanţi au răspuns unei comenzi politice şi au dat un comunicat de presă în care au afirmat că au fost abia 300 de protestatari. Când în piaţă au fost 1.500 de oameni au dat din nou un comunicat de presă mincinos, în care au estimat numărul participanţilor la 500-600. E o dovadă clară că răspund la comenzile politice ale PDL”, a declarat Ioan Cristina.
Liderul PNL Arad a mai afirmat că „nici în cele mai groaznice coşmaruri nu şi-a mai putut închipuit că, în România de astăzi, protestatarii paşnici sunt urmăriţi pe străzi şi ridicaţi din staţiile de tramvai“. „E o dovadă a faptului că ne îndreptăm cu paşi repezi spre dictatură, spre un stat miliţienesc. Fac apel la jandarmi să se abţină de la astfel de acţiuni şi să lase oamenii în pace, deşi e limpede că au primit o comandă clară: aceea de a pune capăt, cu orice preţ, protestelor din «oraşul lui Falcă», finul lui Băsescu”, a mai declarat Ioan Cristina, președintele PNL Arad.
F.T.
foto: arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.