De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Peste 35 de jandarmi aradeni si timisoreni din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Timisoara vor asigura ordinea publica la stadionul ,,Francisc Neumann“ din Arad, unde, sambata, se va desfasura, incepand cu ora 11.00, meciul de fotbal dintre echipele UTA si Juventus Bucuresti, din cadrul Ligii a II-a.
Pentru evitarea oricaror incidente si pentru a nu afecta siguranta spectatorilor, accesul publicului pe stadion se va face incepand cu ora 9.00 si se va restrictiona circulatia autovehiculelor pe strada Fratii Neumann, intre orele 10.00 – 14.00, iar intre orele 9.00 – 14.00 se va interzice desfacerea bauturilor alcoolice in zona stadionului, in toate societatile comerciale (localuri de alimentatie publica, baruri, restaurante, etc.), conform Dispozitiei Primarului Municipiului Arad. „Reamintim fanilor ca este interzis sa introduca in stadion bauturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune in pericol securitatea participantilor si ca este interzisa afisarea de inscriptii care incita la ura nationala, rasiala, de clasa ori religioasa, la discriminari de orice fel si la violenta publica. De asemenea, spectatorii trebuie sa prezinte documentele de acces si, dupa caz, actele de identitate, la solicitarea fortelor de ordine sau a personalului de ordine si siguranta, refuzul de a se legitima sau furnizarea de date incorecte despre identitatea lor se sanctioneaza contraventional“, este apelul jandarmilor catre suporteri.
Jandarmii vor asigura ordinea in zona apropiata si imediata a arenei sportive inainte, pe timpul si dupa terminarea jocului, pe traseele de sosire si plecare, precum si interventia in caz de tulburare a ordinii publice, iar organizatorul competitiei sportive va asigura masurile de ordine si siguranta publica, in incinta stadionului si la punctele de control acces, cu 30 de agenti din cadrul societatilor specializate de protectie si paza.
citynews.ro
foto: arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.