De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
FOTO & VIDEO: Groapa ecologică de la Tărpiu este pregătită să preia deşeurile menajere din judeţul Bistriţa-Năsăud, aceasta fiind dată în folosinţă în cursul zilei de joi, când a avut loc recepţia lucrărilor.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Liviu Mihai Rusu şi a unui număr mare de primari şi viceprimari, Liviu Rusu afirmând că groapa ecologică va prelua în circa zece zile deşeurile din tot judeţul.
Rusu mai spune că până la organizarea licitaţiilor societăţile care se în momentul de faţă se ocupă de colectarea gunoiului de la populaţie vor aduce la Tărpiu deşeurile menajere, urmând ca în câteva luni să se stabilească şi operatorul care se va ocupa de transferarea deşeurilor la groapa de gunoi.
Conform documentaţiei tehnice, capacitatea de stocare a depozitului ecologic este de 1,2 milioane metri cubi, perioada de folosinţă a acestuia fiind estimat la circa 20 de ani.
Depozitul ecologic este prevăzut cu o staţie de compostare, cu o capacitate de 13 milioane de tone pe an, zonă de recepţie, zonă de stocare şi o staţie de sortare cu o capacitate de 12 tone pe an. În acelaşi permiteru se mai găseşte o clădire administrativă, un atelier auto, o hală de depozitare şi o staţie de alimentare cu carburanţi, precum şi locuri de parcare.
Valoarea totală a proictului este de 155 milioane de lei şi prevede, pe lângă groapa de gunoi ecologică, realizarea a patru puncte de transfer în localităţile Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei.
Cristian Silaşi
foto (c) citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.