Cele 10 pacate ale Clujului. O redefinire

Ce defineste cel mai bine "pacatele" Clujului? Exista o nuanta care sa le lege, se poate formula un decalog al neadevarurilor aurite care ne guverneaza cetatea?

“The greatest trick the devil ever pulled was convincing the world he didn’t exist”
Verbal Kint, The Usual Suspects, dupa originalul Charles Baudelaire, 1864.

Abrupt, pacatul cel mai sinistru, unsuros, cel pe care (invatam sa) il ducem in fiecare zi mai aproape de perfectiune este tocmai “artificiul” diavolului, despre care scria Baudelaire prin 1864: sa convingi lumea (si pe tine insuti) ca, de fapt, “diavolul” si, implicit, pacatul nici macar nu exista.

Ca “diavolul”, atata vreme cat are confirmarea noilor dumnezei: media si partidul, se transforma intr-un rau simpatic, aproape duios, care isi permite sa tachineze, fara sa fie plesnit vreodata.

Ca poti spune orice, oricand, cu price pret, cu conditia sa nu iei in desert numele Partidului tau.

Ca foitza e suficienta pentru a presupune si un miez valoros.

Ca poti sa faci turul televiziunilor locale si sa ranjesti in locul unor explicatii, cu siguranta ca absolut nimeni nu te va trage de maneca.

Ca daca te declari multicultural, cultul personalitatii si cenzura sunt, mai degraba, un moft acceptat.

Ca poti cu o mana sa faci studii despre impactul prostitutiei direct intre laturile problemei, si cu cealalta sa ameninti public in numele onestitatii.

Ca daca faci un lant cultural al slabiciunilor (eu te laud=tu ma lauzi, “stiu ca poti, trebuie sa poti”), implicit traim intr-o capitala a culturii si a valorilor istorice de mii de ani.

Ca e mai simplu sa dai vina pe “generatia asteptata” si lipsa ei de valori decat sa recunosti ca nu ai fost capabil niciodata sa transmiti vreo valoare.

Ca daca spui in fiecare zi aceeasi minciuna despre valoarea cetatii noastre si a mintilor ei luminate, saptamani si luni la rand, obsesiv, cuvintele vor deveni materie si adevar.

Ca daca scrii (cazul meu) despre toate astea, si atat, ajunge pentru a-ti privi copilul in ochi fara regret.

Si din pacatele acestea rasar, una dupa alta,  moartea rasului, moartea imaginatiei, moartea adevarului, moartea lui Caragiale, moartea bunului-simt, moartea ridicolului, multe morti mici pe care le digeram fara sa le denumim sau sa le intelegem asa cum merita.

Ei bine, ghinion, diavolul exista. Principiul negarii sale nu face decat sa subtieze foita cu care ne-am inconjurat “in spiritul valorilor clujene”.

Codruta Simina