Cauta RSS Feed Schimba judetul

Activitati bogate la Directia pentru Protectia Copilului

Din oras 21 Decembrie 2010 - 16:12 - Vizualizari: 419
Activitati bogate la Directia pentru Protectia Copilului

Directia Generala  de Asistenta Sociala Bistrita-Nasaud, organizeaza pana la finele acestui an o serie de evenimente specifice sarbatorilor de iarna. Acestea se adreseaza copiilor care beneficiaza de o masura de protectie speciala atat in centrele de plasament din judet cat si la asistenti maternali profesionisti.

In perioada 22-25.12.2010, copiii de la Complexul de servicii sociale comunitare Beclean vor colinda beneficiarii centrelor rezidentiale pentru adulti si prietenii din comunitate, vor primi colindatori si vor participa la slujba de Craciun si la masa festiva.

Copiii de la Complexul de servicii sociale comunitare Teaca vor sustine in data de 23 decembrie, la Centrul de Sanatate Teaca, un program de colinde "Primiti cu colindul", urmand ca in 24 decembrie, in incinta centrului, acestia sa ii prezinte lui Mos Craciun scenete, poezii, colinde, urmand sa primeasca daruri.

Actiunile vor continua si dupa sarbatoarea Craciunului, cand, in data de 28. decembrie, un grup de tineri din Germania, in parteneriat cu Fundatia "Benita", va sustine un spectacol de teatru de papusi in incinta complexului din Nasaud.

citynews.ro
foto (c) arhiva citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.