De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Consilierii locali s-au reunit in sedinta ordinara. Inceputa la ora 16.00, sedinta convocata de primarul Ovidiu Cretu are 19 puncte pe ordinea de zi. Printre proiectele care vor fi suspuse votului se numara stabilirea culorii taxiurilor, stabilirea tarifului maximal pentru taximetristi si amenajarea de spatii verzi si parcari in spatele Complexului Winmarkt.
UPDATE 16.45: Problema strazilor neasfaltate s-a numarat printre cele ridicate de consilierii locali, in interpelarile de la inceputul sedintei.
Consilierul local al PD-L, Gabriel Cordovan, a atras atentia ca ar trebui reparate si unele sensuri giratorii care sunt stricate. De asemenea, Cordovan s-a aratat nemultumit de felul cum arata firele de pe stalpii din oras. "Firele atarna pe stalpi, nu sunt intinse, atarna foarte jos. Domnul primar declara anul trecut intr-un interviu ca se va ocupa de aceste fire, dar pana acum nu a facut nimic in acest sens" a spus Cordovan.
Referitor la strazi, raspunsul primarul a fost acela ca, pentru asfaltare, a trebuit sa se astepte pana cand vremea s-a incalzit. Cat despre fire, primarul a declarat ca acestea sunt "o mostenire" si ca este nevoie de sapaturi pentru a se ingropa firele, lucrari care costa foarte mult.
UPDATE 2 - 17.05 Consilierii locali au votat proiectul de hotarare care prevede realizarea documentatiei de avizare a lucrarilor de interventie si a proiectului "Centru de noapte si cazare pentru persoanele fara adapost". Centrul va fi construit pe strada Ion Luca Caragiale si costa 1,8 milioane de lei, bani care vor veni de la Uniunea Europeana, prin Programul Operational Regional.
UPDATE 3 - 17.25 Proiectul de Hotarare privind suplimentarea locurilor de parcare a taximetristilor, de la 124 la 154, nu a fost votat. Proiectul a primit doar 11 voturi si avea nevoie de 14. Totodata, proiectul prevedea ca taximetristii sa plateasca o taxa de 200 de lei pe an. In sala sunt prezenti si un numar de 20 de taximetristi.
UPDATE 4 - 17.55 Camera Nationala a Taximetristilor din Romania, filiala Bistrita, a cerut Primariei Bistrita sa majoreze tariful maximal, de la 1,6 lei/km pe timp de zi si 1,8 lei/km pe timp de noapte, la 2 lei/km in ambele cazuri. Taximetristii au argumentat ca nu vor sa majoreze pretul pentru traseele in oras ci vor aceasta suplimentare pentru cursele in afara localitatii. Conform, reprezentantilor taximetristilor prezenti in sala, tariful de 2 lei/km va fi aplicat pentru a acoperi costurile curselor din afara localitatii.
Proiectul de Hotarare a fost aprobat de consilieri, cu 15 voturi pentru.
UPDATE 5 - 18.32 Consilierii locali au votat Planul Urbanistic Zonal care prevede amenajarea a 93 de locuri de parcare la Complexul Winmarkt din Bistrita. Conform PUZ-ului, in curtea actualului complex vor fi amenajate 15 locuri de parcare ecologice, restul de pana la 93 fiind dispuse pe stradutele din zona Garii si pe Imparatul Traian. Locurile de parcare vor fi realizate de catre reprezentantii Complexului Comercial Winmarkt.
UPDATE 6 - 18.40 Proiectul de Hotarare privind aprobarea listei de prioritate pentru chiriasii a caror locuinte urmeaza sa fie restituite a fost aprobat. Astfel, 31 de familii care locuiesc in astfel de case retrocedate, in centrul Bistritei, vor primi, in perioada imediat urmatoare, locuinte sociale de la Primaria Bistrita.
Augustin Danci
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.