De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
În primele trei săptămâni ale acestui an Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud a desfăşurat acţiunea tematică de control privind securitatea îmbrăcămintei pentru copii.
În cursul acţiunii tematice de control au fost verificaţi 22 operatori economici care comercializează îmbrăcaminte pentru copii, fiind identificate abateri la toţi operatorii economici controlaţi. Au fost verificate produse în valoare totală de 48.900 lei, din care valoarea produselor cu abateri este de 29.598 lei.
Şefa CJPC, Dina Suciu spune că au fost ridicate două produse în vederea verificării aspectelor privind securitatea şi anume: Trening copii şi Geacă copii - pentru copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani, ţara de origine China.
Din raportele de încercări, emise de către laboratorul acreditat Larex Bucureşti, rezultă că produsele sunt neconforme , deoarece nu sunt întrunite condiţiile legale. Pentru cele două produse menţionate s-a dispus măsura opririi definitive de la comercializare ale acestora şi retragerea lor din reţeaua comercială.
"Pentru majoritatea îmbrăcamintei pentru copii provenită din spaţiul comunitar, chiar dacă produsele sunt însoţite de informaţiile ce trebuie cunoscute de consumatori, acestea nu sunt traduse în limba română.
Neconformităţile cele mai frecvente, identificate în cursul acţiunii tematice de control în ceea ce priveşte indicarea modului de întreţinere, sunt următoarele: indicarea celor 5 simboluri de întreţinere fără să fie respectată ordinea prevazută în standardul SR EN 3758/2005; utilizarea pentru indicarea modului de întreţinere a 6 sau chiar 7 simboluri, din care 1 sau 2 simboluri nu sunt standardizate fiind reprezentate prin desene care nu se regasesc în standardul SR EN ISO 3758/2005; lipsa simbolurilor de întreţinere şi indicarea simbolurilor de întreţinere pe etichete de carton în loc de etichete umidotermice care trebuie să reziste atâta timp cât rezistă şi materialul de bază al produsului", mai spune Dina Suciu.
Pentru abaterile constatate în cursul acţiunii tematice de control, au fost aplicate 13 amenzi contravenţionale, în valoare de 16.000 lei şi 9 sancţiuni cu avertisment.
citynews.ro
foto: arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.