De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
VIDEO: Agentia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADI n.r.), instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, are, conform viceprimarului municipiului Bistriţa, George Avram, nouă angajaţi şi un buget pe măsură - 330 de mii de lei anual.
Bugetul ADI provine din cotizaţia pe care fiecare primărie o plăteşte, iar cea mai mare parte din acest buget se duce pe salarii. George Avram spune că, din bugetul anual, 260.000 de lei sunt reprezentaţi numai de salarii, impozite şi contribuţii aferente drepturilor salariale, bani care revin celor nouă angajaţi ai ADI.
Purtătorul de cuvânt al PSD B-N, Daniel Suciu spune că la aceasta instituţie angajările au fost făcute pe criterii ştiute numai de preşedintele Consiliului Judeţean, în condiţiile în care în organigrama ADI îl regăsim pe ginerele lui Liviu Rusu.
În medie, cei nouă angajaţi ai Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară merg acasă, lunar, cu cel puţin 20 de milioane de lei vechi. "46.200 lei este cotizaţia anuală plătită de Bistriţa, 11.550 plătesc oraşele Beclean, Sângeorz-Băi şi Năsăud, 8250 de lei comunele Feldru şi Maieru, 6650 lei anual Lechinţa, telciu, Rodna (...) Venitul din cotizaţii este de 330 de mii de lei", mai spune George Avram.
Cristian Silaşi
foto: arhivăfoto.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.