Cauta RSS Feed Schimba judetul

Alo, sindicatele? Greşeală?... Mă scuzaţi!

Editorial 20 Ianuarie 2012 - 13:31 - Vizualizari: 411
Alo, sindicatele? Greşeală?... Mă scuzaţi!

Fără să fiu un mare cunoscător al obiectului de activitate al sindicatelor, nu e greu să mă gândesc că au de făcut în principal 2 lucruri: să iniţieze, menţină şi finalizeze dialogul cu guvernanţii pe legile esenţiale, şi să apeleze la toate formele de protest legal, în cazul în care dialogul nu se realizează; astea toate în perspectiva obiectivului final de apărare a intereselor membrilor pe care îi reprezintă.

De aseară mi-a devenit însă evident că, deşi sindicatele au doar două funcţii, au reuşit cu brio să le rateze, astfel încât să nu joace niciun rol în tot ceea ce se întâmplă în ţară. Că nu i-am văzut în niciuna din seri alături de oamenii din stradă, n-a fost un lucru atât de neexplicat, atât timp cât am putut crede că sindicatele au început negocieri. Mă gândeam că după negocieri iau o decizie şi, în cazul în care nu sunt mulţumiţi, vor anunţa că aderă la mişcările stradale. Dar nu e adevărat nimic din toate acestea.

Am aflat întâmplător că, deşi nu sunt în stradă, lipsesc deci cu desăvârşire, sindicatele au refuzat şi dialogul cu guvernul. În cazul acesta, însă, lupta lor trebuia totuşi să fie în stradă. Au făcut, însă, un lucru mare: au transmis un comunicat. Aşteaptă răspuns, şi înţeleg că după aceea îşi consultă membrii.

Stimaţi lideri sindicali, mişcările stradale s-ar putea să se termine înainte de a vă consulta dvs. membrii! Guvernul nu vă va trimite în nici un caz un răspuns care oricum nu cred că mai interesează pe cineva din membrii dvs. Şi, pentru că oricum mare parte din ei sunt deja în stradă, vă informez că mai aveţi de urmărit un singur obiectiv pe care am uitat să îl precizez de la început: să vă asiguraţi că toate cotizaţiile membrilor sunt încasate la timp, să vă asiguraţi de acolo salariile şi, mai ales, să vă asiguraţi că nu supăraţi în vreun fel guvernanţii care sunt atât de generoşi cu dvs., dar numai cu dvs. şi nicidecum cu cei pe care îi reprezentaţi.

Dorin Dobra

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.