Martie in Romania

Ordinul de relocare a lui Csibi Barna la Abrud, dat de catre seful ANAF, Sorin Blejnar, la inceput mi s-a parut o gluma buna. Cu toate acuzatiile de coruptie, omul asta chiar si-a pastrat simtul umorului.

Acolo, in Muntii Apuseni, Csibi o sa aiba ocazia sa-si prezinte opinia lui despre Avram Iancu unor oameni petru care „Spanzuratul” reprezinta ceva mai mult decat un sfant si, nu in ultimul rand, e metafora sentimentelor nu tocmai pozitive ale motilor fata de tot ce inseamna maghiar.

Motii au si iesit in strada protestand impotriva relocarii si au dreptate: cine vrea sa aiba drept vecin un extremist? Sa nu mai vorbim ca aceasta repartizare a lui Csibi la Abrud seamana destul de mult cu practica de dinainte de 1989, cand studentii proaspat absolventi erau relocati in zone unde, in afara de partidul unic, nici dracu’ nu avea nevoie de ei: profesorul de maghiara si engleza in satucul din Vaslui, veterinarul din Craiova in catunul din Harghita, unde numai cu militianul putea sa vorbeasca in romana, ca nici semnalul TV nu intra in valea respectiva.

Si asa, scandalul continua, si parca nimeni nu sta cinci minute sa se gandeasca: cam pana unde se poate merge? Cei (foarte putini) care incearca sa calmeze spritele sunt facuti tradatori de tara sau pur si simplu unguri. Televiziunile de stiri au mai gasit un subiect de breaking news pe langa Columbeni, ziarele se intrec cu cititorii care, ascunsi sub pseudonime, posteaza comentarii care l-ar lasa cu gura cascata si pe Goebbels, iar „castigatorul” acestei isterii nationale ramane unul singur: „calaul” lui Avram Iancu.

Care, in doua saptamani, a reusit sa demonstreze ce n-a reusit Vadim in doua decenii: e cam nasol sa fii maghiar in Romania. Si iar e martie.

Lepedus Peter