O farfurie zburatoare peste piata agro-alimentara

In acest articol este vorba despre faptul ca o vorba a mesterilor din Ardeal (zidari, tamplari, fierari etc.) revine in actualitate. Vorba aceasta e urmatoarea: ”a nu fi la semne”. Asta se traduce (pentru restul tarii?) cam asa: mesterul si-a facut un plan pe hartie, ori l-a trasat pe o bucata de scandura (cu creionul chimic, cel pe care il are obligatoriu dupa ureche), plan care nu se potriveste cand e pus in practica.

Ori ca un zid al casei e mai lung si altul mai scurt, ori ca a masurat el gresit, cert e ca obiectul nu respecta dimensiunile esentiale din schita desenata pe hartie sau fixata bine in minte.  Vorba asta se foloseste adesea si in legatura cu oamenii: se spune, incifrat, cu o blanda si dulce ironie, despre nebuni ori indivizii excentrici ca ”nu sunt la semne”.

Eu cred ca lumea noastra ”nu e la semne”. Ca lumea in care traim nu e ”amasurata structurii sale” (iata, o alta zicere draga unui prieten din adolescenta, Radu Saplacan, Dumnezeu sa-l odihneasca!).

Sa ma explic. Ma uit adesea la televizor la postul meu preferat ”Money Chanel”. E un canal TV specializat in economie. Redactorii de acolo sunt niste oameni foarte inteligenti si priceputi in meseria lor. Acolo se vorbeste despre: deficit bugetar, dezechilibre macroeconomice, TVA, impozit progresiv, rata de schimb, indici de bursa, cotatia de tara, rating, investitii directe si indirecte, productivitate, stimulente, cota unica, imprumuturi de pe piata de capital interna si externa, FMI, dobanzi  bancare,  inflatie tinuta in frau, masa monetara, venituri si cheltuieli, evaziune fisacla, rectificare bugetara si cate si mai cate.

Fiecare termen are intelesul si importanta sa, are, cu alte cuvinte, gen proxim si diferenta specifica. E ca in ”The Economist”. Dar ce zic eu? E ca si cum te-ai afla la bordul unei navete spatiale. Dar ce zic eu aici? E ca si cum ai conduce o farfurie zburatoare.  Sute de butoane care se apasa sau se rasucesc, sute de reglaje si acorduri fine, sute de leduri si beculete, tastaturi, manete, etuve, parghii, robineti. Ei, bine, economistii tineri, din toate tarile, le stapanesc pe toate. Ei stiu fiecare buton, dupa utilitatea lui. E admirabil, e fascinant!

Mecanismul functioneaza perfect, e logic, e, cum spunea intr-un vers mai vechi Emil Hurezeanu, ”frumos ca o inteligenta”. Si dai, si regleaza, si dai, si perfectioneaza! Excedat de atata frumusete, schimb canalul.

Vad batrane venind de la piata cu punga goala, vad oameni plangand ca nu au cu ce sa/ti cumpere medicamente, vad doctori tineri care fug din Romania cat vad cu ochii, vad profesori care lacrimeaza pe fluturasul pe care e inscris salariul lor mizer, vad hectare de masini nevandute, vad tineri scosi din apartamente in strada de executorii judecatoresti, caci nu si-au putut plati rata la banci, vad politisti si inspectori financiari protestand in fata guvernului, vad in Franta milioane de cetateni nemultumiti de legea pensiilor, aprinzand masini, vad in Grecia alte milioane de oameni care sparg vitrine si se bat cu politia ce arunca spre ei grenade lacrimogene.

Vad oameni tristi, vad saracie, vad disperare. Si am impresia ca fumul grenadelor lacrimogene imi intra din televizor in casa. Si mai vad Parlamentari care voteaza si voteaza ”in dorul lelii”. Si nu stiu in numele cui voteaza. Si pe cine reprezinta ei acolo.

Lumi paralele: o omenire saraca peste care trece o farfurie zburatoare.