Si daca „Servus“ ar fi imnul tau national?

Daca mai avem ceva in comun cu bavarezii, austriecii sau ungurii, cu siguranta ca „servus“ e liantul. Politetea asta usor aristocratica defineste teritoriul pe care, dupa ’90, multi l-am invadat, chiar si din dorinta simpla de a bea o cafea.

Se poate naste o comunitate pornind de la un salut? Ar avea valori compatibile? Ma gandesc, sincer, la „Servus_Cluj“ ca la un second life functional, coborat de pe net in plina strada. Pe terase. In Faget, la aripioare pe gratar. La magazinul de cartier.

N-o sa te aburesc. Ziarul asta nu va fi o inalta tribuna de dezbateri politice. N-o sa afli aici despre ultimele compromisuri ideologice vizavi de amnistia fluturilor municipali. Si nici despre dinamica giumbuslucariilor de dreapta sau de stanga. Imi doresc un ziar simplu pentru ca, in general, imi doresc o patrie mai simpla. Vreau sa-l citesc usor si sa-mi tihneasca.

Si, in acelasi timp, parca nici nu ma vad lucrand la un ziar de bine. Ma gandesc cat de inconfortabil e sa vorbesti patrihotic despre munti si sa vezi ca nimeni nu aduna gunoaiele de pe piscuri. Sau sa celebrezi marii oameni de cultura Si sa nu te intrebi de ce oare si Cioran, Eliade, Enescu, Caragiale, Brancusi sau Palade au mormintele oriunde in lume, numai in Romania nu.

Ca si tine, incerc sa traiesc intr-un spatiu in care comunitar e doar cainele din fata blocului, sa scriu pentru oameni care de obicei evita sa se cunoasca. De-aia Servus_Cluj  e altceva. Vreau sa semene cu mine, cu tine si cu toti prietenii tai.

Give me five.

Sabin Gherman

* Editorial publicat in primul numar al cotidianului Servus_Cluj, lansat ieri.