Cauta RSS Feed Schimba judetul

BN: Suspecţii de trafic de persoane, eliberaţi de judecători

Eveniment 08 Februarie 2012 - 09:28 - Vizualizari: 1644
BN: Suspecţii de trafic de persoane, eliberaţi de judecători

Cele trei persoane care au fost reţinute de procurorii bistriţeni pentru că ar fi săvârşit infracţiuni de trafic de persoane, minori şi proxenetism au fost eliberate de judecătorii bistriţeni.

Cei trei au interdicţia pentru a părăsi ţara pentru următoarele 30 de zile şi au obligaţia de a se prezenta în faţa anchetatorilor ori de câte ori li se solicită acest lucru.


Citeşte şi

Patru persoane cercetate pentru trafic de persoane

Aceştia sunt suspectaţi că în  perioada 2009-2010 au racolat de pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Cluj mai multe tinere printre care şi o minoră, pentru practicarea prostituţiei, cu condiţia ca o parte din banii câştigaţi să le revină lor. Tinerele au fost asigurate că practicând prostituţia la diferite cluburi din străinătate  vor obţine câştiguri importante de bani,  aproximativ 4000 euro pe lună.

Fetele racolate erau transportate de către membrii grupării în Germania, unde erau preluate şi plasate să se prostitueze printr-un om de legătură, un cetăţean străin.

C.S.
foto: arhivă

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.