De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Timp de o oră şi jumătate s-au chinuit, luni seara, pompierii de la descarcerări pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate pe Claudiu H, în vârstă de 21 de ani, care aflat la volanul unui autoturism BMW s-a izbit cu putere de un copac.
Citeşte şi
Accident cu o victimă pe Grigore Bălan
Intervenţia a fost dificilă din cauza faptului că picioarele tânărului erau prinse sub bord, pompierii fiind nevoiţi să taie aproape toată maşina pentru a-l putea scoate pe şofer din habitaclu.
"Echipajul de descarcerare a asigurat deconectarea bornelor de la acumulatori pentru a preveni producerea unui incendiu, decopertarea autoturismului şi îndepărtarea scaunului din faţă pentru a putea permite accesul echipajului medical la victima care prezenta fracturi la ambele membre inferioare. Extracţia a durat aproximativ 90 de minute, ulterior victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Bistriţa", spune purtătorul de cuvânt al ISU B-N, plt. Marius Rus.
Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a petrecut din cauza vitezei excesive, tânărul pierzând astfel controlul volanului şi colizionându-se de un copac. "Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă de către Biroul Rutier", spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, subinspector Antonela Gorgan.
Cristian Silaşi
foto (c) citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.