Dâncu: „Protestele sunt semne ale nevoii de proiect"

De câteva zile România e ca o oală sub presiune. Nemulţumiţi de plecarea lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii, românii din toată ţara au ieşit în stradă pentru a-şi arăta susținerea şi respectul pentru fondatorul SMURD. De la „Respect Raed Arafat”, românii au ajuns să strige lozinci anti-Băsescu şi cer modificarea taxei auto, a legii sănătăţii şi creşterea pensiilor şi a salariilor.

Febra protestelor a cuprins rapid majoritatea oraşelor din ţară. Chiar dacă nu au efervesenţa unei revoluţii, manifestaţiile arată clar nemulţumirile acumulate de români. Ce nu au reuşit să realizeze sindicaliştii sau măsurile de austeritate, a reuşit un singur om, prin demisia de onoare din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Astfel, de mai bine de trei zile, românii s-au mobilizat şi au ieşit în stradă să-şi ceară dreptul la un trai mai bun.

Sociologul Vasile Dâncu pune revolta pe seama nemulţumirii generale care domneşte în ţară şi crede că singurul care are de pierdut în urma acestui scandal este preşedintele Traian Băsescu.

Reporter: Sute de oameni protestează în toate oraşele ţării de câteva zile şi totul a plecat de la un singur om: Raed Arafat. Ce i-a determinat pe aceşti oameni să iasă în stradă, când sindicaliştii şi măsurile de austeritate nu au reuşit să facă acest lucru?

Vasile Sebastian Dâncu: Există o stare masivă de nemulţumire a populaţiei. Aproape două treimi din oameni au spaime legate de viitor, de venituri, de siguranţa zilei de mâine. Există şi o mare nemulţumire faţă de instituţii, de cei care conduc. Manifestarea a pornit de la aşa-zisa dezbatere publică pe Legea Sănătăţii, dar a fost o falsă idee de dezbatere. Băsescu a încercat prin două sau trei ieşiri publice să elimine un personaj extrem de îndrăgit de români: Raed Arafat. Poate că el nu ştia acest lucru, dar Arafat este în conştiinţa publică un adevărat mit. Din sondajele recente reiese că acesta se bucura în proporţie de 80% de încrederea românilor, iar acum a ajuns cu siguranţă la 100%. Dezbaterea ar fi trebuit să aibă loc între specialiştii din domeniu, între aceştia şi beneficiari, adică noi toţi.

De la mesajele de susţinere pentru Arafat, oamenii au ajuns să scandeze lozinci antiprezidenţiale. Poate fi aceasta scânteia unei noi revoluţii?

SMURD este asociat cu salvarea de vieţi, iar pentru români discursurile lui Traian Băsescu au apărut ca un abuz de putere extraordinar. Totul a plecat de la ideea desfiinţării SMURD-ului, dar s-a procedat greşit în a doua etapă, când au apărut manfestaţiile. Deşi preşedintele a retras legea, nu a înţeles un lucru. Oamenii nu sunt împotriva privatizării sau împotriva modernizării sistemului de sănătate, ci împotriva privatizării SMURD şi a serviciilor de urgenţă, care în sistem privat sunt foarte costisitoare. Am văzut analişti care au spus că e posibilă o nouă revoluţie, dar eu personal nu cred acest lucru.

În primul rând, nu avem ce să schimbăm. Schimbarea Guvernului nu înseamnă revoluţie. Nu avem suficient „combustibil” pentru aşa ceva, nu avem o parte din societate care să vină cu alte idei, cu un alt model. Protestele din aceste zile sunt semne ale nevoii de proiect, dar nu ale unei revoluţii. De altfel, e trist că noi, românii, am avut doar doi declanşatori de revoluţie: prima dată a fost un ungur, Laszlo Tokes şi acum un palestinian, Raed Arafat. Asta denotă faptul că ne asumăm mai greu nişte modele proprii şi că aşteptăm un impuls din exterior.

Are vreo relevanţă faptul că printre manifestanţi au ieşit şi ultraşi ai unor echipe de fotbal? Ştirbeşte asta din semnificaţiile protestului?

Acestea sunt explicaţii ale puterii, care încearcă să sugereze că nu e vorba despre o mişcare de masă. E adevărat că nu e o mişcare de masă dacă ne raportăm strict la cifre, dar e o atitudine de masă în spate. Prezenţa unor galerii este ceva obişnuit în astfel de situaţii, nu se întâmplă doar la noi. Nu galeriile au ieşit în stradă, ci oamenii simpli. Suporterii doar s-au alăturat acestui demers şi poate că sunt vinovaţi pentru îmbrânceli, e o formă specifică de manifestare.

Cum comentaţi lipsa totală de reacţie a premierului Emil Boc sau a ministrului Ritli Ladislau?

Guvernul aşa a procedat în toate situaţiile. În loc să iasă ministrul Sănătăţii sau premierul să exprime o poziţie oficială, să reia dezbaterile pe această lege contestată, s-a mers pe tăcere. L-au lăsat pe Băsescu unica ţintă a nemulţumirilor şi singurul „comunicator” între putere şi populaţie. E adevărat că şi lui Băsescu i-a plăcut să vorbească în numele tuturor, deşi nu e atribuţia lui. Nu ştiu să se fi schimbat Constituţia şi preşedintele să aibă toate funcţiile executive. Inactivitatea este o obişnuinţă a Guvernului în ultimii ani. Guvernul nu poate fi în vacanţă când oamenii sunt în stradă. Ar fi trebuit să revină imediat asupra dezbaterilor. Ei nu cred că realizează că o singură scânteie ar putea să ducă la o explozie şi manifestaţiile să capete amploare. Este un semnal pe care Guvernul ar trebui să-l ia în considerare.

În condiţiile în care Traian Băsescu s-a transfromat în „ţinta” protestelor, ce riscă preşedintele ţării dacă manifestaţiile nu se potolesc?

Preşedintele este principalul promotor al politicilor sociale şi monetare în România. El ia deciziile, el le comunică, el face totul. Asta trimite populaţia cu gândul la autoritate extremă, tiranie, dictatură. Sunt grave greşeli de management ale puterii. Nu riscă mare lucru, doar imaginea lui, care şi aşa e făcută praf din cauza politicilor de austeritate impuse populaţiei. Mai mult riscă partidul pe care îl simbolizează şi pe care îl conduce neoficial şi riscă liniştea acestuia. Dar, poate cel mai important, riscă să distrugă şi bruma de încredere pe care românii o mai au în actuala conducere. Se laudă că economia s-a echilibrat, că pot duce România pe celălalt mal, dar nu au înţeles că pentru modernizarea unui sistem e nevoie de bani, nu de austeritate.

Cristina Mihăilă