„Unde se fac manele, nu poti face muzica baroc"

Nicolae Moldoveanu este dirijorul principal al Filarmonicii de Stat Transilvania si recent a devenit coleg cu artisti ca Lang Lang sau Chucho Valdes in cadrul renumitei companii de management artistic Columbia Artists Management Inc. (CAMI).

Nascut la Hunedoara, acesta a parasit Romania in anii ’80 pentru ca din 1993 sa revina periodic la Cluj pentru Filarmonica. Cunoscut mai bine de catre new-yorkezi si mai putin de conationalii sai, Moldoveanu sustine ce mereu revine la Cluj „bucuros”. De data aceasta, dirijorul a venit la Cluj pentru a sustine un concert cu ocazia sarbatorilor de iarna, la Casa de Cultura a Studentilor.

Reporter: Cum ajunge un dirijor sa semneze un contract cu o campanie de management cum e CAMI?

Nicolae Moldoveanu: Nu stiu daca o asemenea intrebare e relevanta in situatia asta. E foarte dificil de a se raspunde la asemenea intrebare. Fiecare artist la nivel international, care doreste sa fie activ la nivel international are nevoie de un management si asemenea management nu exista si la noi in Romania.

Dat fiind faptul ca aceasta tara a apartinut de fostul lagar comunist, agentiile de impresariat care au existat in Romania au fost de stat. In Romania a existat agentia de impresariat ARIA care pe timpul comunismului a avut o activitate foarte bogata. Eu am fost prea tanar in perioada aia, dar toata lumea stie ca statul roman a fost, de fapt, cel care s-a ocupat intr-adevar in perioada aceea si de sportivi, ceea ce a facut ca acest impresariat roman de stat, national sa fie foarte activ si foarte folositor pentru artistii romani.

Datorita acestui impresariat, ei s-au consacrat in strainatate. Lucrul asta a existat in Romania, in fosta Uniune Sovietica si in toate tarile vecine. Putem spune ca acest fost sistem comunist de impresariat al artistilor a fost complet diferit de cel capitalist care este privat. Din cauza asta nu se poate face niciun fel de legatura intre sistemul de impresariat din strainatate. respectiv cel din America unde sunt eu pentru ca nu exista aceeasi istorie politica. Fiecare artist trebuie sa se descurce, ca sa zic asa.

Cat va pregatiti in fiecare zi?

Depinde. Acum, recent am avut de lucrat, de pregatit o opera. Este o foarte mare deosebire intre un repertoriu de muzica simfonica, de concert simfonic cum fac saptamana asta, vineri (17 decembrie – n.red.), oratoriul de Haendel, „Messiah” care dureaza doua ore si alte spectacole. Este o piesa lunga. In al doilea rand trebuie pregatiti si solistii, corul, cat si orchestra. Deci e foarte mult de munca. Daca ar fi fost un concert simfonic fara cor, fara solisti sau doar cu un solist ar fi fost mai putin de munca.

De exemplu, cand am facut recent opera Don Giovanni in America ma sculam dimineata la ora 5.00, ma uitam pe partitura si imi faceam programul zilnic care timp de doua saptamani a fost de noua ore de repetitie pe zi. Asta inseamna ca eu am fost cel implicat in cele noua ore de repetitie pe zi, nu tot ansamblul. Am avut trei repetitii pe zi. Prima cu un grup de solisti, a doua cu al doilea grup de solisti si a treia repetitie era seara cu corul sau o repetitie pe scena. Deci e un program foarte, foarte intens care, dat fiind faptul ca tot timpul esti plecat in tari diferite, limbi diferite, mentalitati diferite reprezinta o munca destul de grea.

Care considerati dumneavoastra ca este punctul cel mai inalt al carierei dumneavoastra de pana acum?

In sensul realizarilor?

Da.

Din punct de vedere artistic, eu incerc ca toate concertele pe care le fac sa imi aduca o multumire personala. Probabil va referiti la multumirile materiale. Este o diferenta. Poti sa faci un concert foarte bun si sa nu castigi nimic si poti sa castigi o gramada de bani si sa fie un concert foarte prost. Deci fiecare isi valorifica activitatile in modul lor personal. Pana acum am avut norocul de a-mi dezvolta cariera in ultimii 20 de ani si la varsta mea e bine ca pot spune asa ceva. 20 de ani e o perioada lunga, dar referitor la managementul meu la CAMI, cred ca asta este incununarea fericita. Am un destin fericit care m-a facut ca dupa 20 de ani sa ajung la un management care, cel putin in principiu, o sa imi valorifice toata experienta artistica pe care am dobandit-o pana acum.

In pictura, pictorul misca pensula, pune culorile si iese un tablou. Un dirijor misca mainile si iese…

Nimic. Din pacate, notiunea meseriei de dirijor nu este intr-adevar inteleasa de toata lumea asa cum trebuie sa fie inteleasa de muzicieni. Exista o diferenta. De exemplu, un spectator care vine la un concert si vede ca dirijorul are un par frumos si e simpatic si zambeste, atunci il apreciaza, dar dirijorul acela nu e neaparat apreciat si de muzicianul din orchestra care probabil ca nu i-a apreciat deloc modul de lucru in timpul repetitiilor.

As putea spune ca, din punctul meu de vedere, meseria de dirijor nu consta in ceea ce se vede intimpul concertului. Deci faptul ca exista dirjori care au o gestica interesanta, care poate fi simtita si de altii, o gestica expresiva, un talent de pantomima ca sa spun asa, asta nu inseamna ca sunt muzicieni buni si invers. Exista muzicieni foarte buni care, din pacate, nu sunt talentati in ceea ce priveste gestica.

Pentru mine, calitatea unui dirijor consta in pregatirea unei partituri, pregatirea lui personala, deci interpretarea unei partituri la modul personal, respectiv lucrarea acestei partituri impreuna cu un ansamblu si capacitatea dirijorului de a scoate maxim de calitate din acel ansamblu in legatura cu partitura piesei pe care vrea sa o interpreteze. Asta nu are absolut nimic de a face mana stanga si nici cu mana dreapta.

Exista miscari standard sau fiecare dirijor isi creeaza propriile miscari?

Intrebati elevii lui Celebidache (Sergiu Celebidache, dirijor reputat pentru interpretarile muzicii post-romantice – n. red.) pentru ca sunt o gramada asa zisi „elevi ai lui Celebidache”. Trebuie sa fiu atent ce vorbesc acum… Celebidache… calitatile si caracteristicile „elevilor lui Celebidache” sunt legate de faptul ca fiecare dirijeaza la fel, cu o anumita gestica pe care o copiaza unii de la altii.

Eu nu pot sa spun ca asta nu are valoare. Bineinteles ca are valoare, dar gestica de dirijat nu exista. Beethoven, cand a scris Simfonia  IX-a pentru cor si orchestra, nu a specificat gestica de care e nevoie pentru aceasta simfonie. Fiecare are gestica lui proprie. Bineinteles ca un bat se tine in mana intr-un mod mai mult sau mai putin eficient si care poate sa fie foarte asemanator.

Bineinteles ca o gestica de muzica solemna sau mai estetica arata la fel, dar asta nu inseamna ca noi dirijorii trebuie sa furam unul de la altul sau ca trebuie sa ne copiem gestica. Asta in speranta ca vom avea aceeasi traiectorie de cariera. Faptul ca ai avut gestica lui Celebidache nu inseamna ca ajungi dirijor, insa aveti dreptate. In ziua de azi, din pacate, vorbesc din punctul meu de vedere, exista scoli de dirijat cum a fost cea a lui Celebidache sau scoala lui Simon Rattle (dirijor englez – n.red.) sau a lui Panula din Finlanda (Jorma Panula, dirijor finlandez – n.red.) unde toti elevii invata o anumita gestica pe care o folosesc toata viata. Sunt convinsi ca gestica, de fapt, ii face sa reuseasca in cariera. Eu nu cred chestia asta. Dimpoitriva. Cred ca asta e o idee falsa. Eu cred ca o cariera muzicala trebuie dobandita prin seriozitatea pregatirii muzicale si nu printr-o gestica exterioara vizibila de altii.

Cum reusiti sa tineti in frau atatia oameni doar cu o privire si un betigas?

A… asta prin experienta. Asta nu are nimic de-a face cu muzica. Intrebarea asta puteti sa o adresati si directorului Bancii Transilvania si domnului primar si asa mai departe. Calitatile de a lucra cu un ansamblu de oameni indiferent ca sunt muzicieni sau sunt constructori sau doctori nu are nimic de a face cu calitatea profesiei respective.

Pe scena trebuie sa fiti inspiratia muzicienilor. Ce va inspira pe dumneavoastra?

Pentru interpretarea strict muzicala ma inspira cunostiintele pe care le-am dobandit prin experienta. Vorbind de inspiratie in general, dat fiind faptul ca meseria asta de dirijor te face sa fii pe drumuri cam tot timpul, ajungi sa cunosti foarte multe tari, foarte multe culturi, foarte multi oameni si uneori schimbarile astea, socurile acestea culturale se intampla zilnic.

Ultima oara cand am venit aici la un concert, in Cluj, abia sosisem de pe alt continent si a trebuit imediat sa ma acomodez la Europa, nu numai la Cluj si asta a fost o schimbare. Plus schimbarea ca am venit din tara unde locuiesc, din Elvetia in Romania. Deci doua-trei schimbari din astea spirituale, dar si fizice. A trebuit sa ma obisnuiesc cu noul fus orar, cu noul meniu si asa mai departe. Aceste lucruri iti influenteaza bineinteles in subconstient caracterul si simtamantul emotional pe care il ai. Uneori esti mai trist, uneori esti mai vesel, uneori esti obosit sau n-ai chef si asta se poate intampla. Trebuie sa controlezi aceste emotii si sa iti faci treaba.

Cum vedeti scoala de muzica din Romania?

Nu vad nimic la scoala de muzica din Romania, pentru ca nu traiesc in Romania asa ca nu am ce sa zic la intrebarea asta. Vin prea rar.         

V-ati gandit sa va asigurati mainile?

Nu, Doamne fereste. Daca as fi fost pianist, probabil. Daca as fi fost violonist, probabil. Daca as fi fost doctor chirurg sau dentist sau asa ceva. Daca esti dirijor si iti rupi o mana poate e bine. Inseamna ca arati mai interesant.  

E diferit publicul din Romania fata de cel occidental?

Foarte. Cred ca nu se poate compara, din toate punctele de vedere. In primul rand un public, referindu-ne la Cluj, nu stiu ce mare placere are de a veni intr-o sala asa cum este Casa de Cultura a Studentilor care trebuie sa spun ca pentru anumite genuri de spectacol este foarte buna. Pentru spectacole de muzica populara sau de muzica usoara sau alte genuri este foarte buna. S-au restaurat scaunele, s-a facut o podea noua, insa nu cred ca in acea sala unde se fac manele se poate face si muzica baroc.

Nu e vorba numai de aspectul spiritual, este vorba  de aspectul acustic. Noi dupa ce repetam dimineata ceva, trebuie sa plecam pentru ca vine cineva si canta la taragot. Lucrurile astea nu se pot face in acelasi loc, in acelasi edificiu si bineinteles ca publicul ar dori sa aiba o sala de concert specifica muzicii clasice si avem bucuria de a colabora cu Primaria si sper ca municipalitatea va reusi pana la urma sa construiasca aceasta sala importanta (sala de concerte din cadrul Filarmonicii de Stat Transilvania – n.red.) nu numai pentru Filarmonica, ci pentru toata tara.

Stiu ca ati fost consultat pentru proiectul Centrului Cultural Transilvania.

Eu acum ce pot sa zic? Ar trebui consultati si alti oameni, nu numai eu. Cred ca ar trebui consultati oamenii care intr-adevar au de-a face si au experienta cu salile de concerte si din pacate pana acum nu am reusit sa ajungem la niste rezultate practice, dat fiind faptul ca in intreaga tara romaneasca nu s-au mai construit sali de concerte dupa al doilea razboi mondial. Din punct de vedere logic, nimeni nu poate sa pretinda ca e in stare sa conceapa si cu atat mai putin sa construiasca o sala de concerte care nu e un stadion unde vin fotbalistii, le dai o minge si se joaca.

Intr-o sala de concerte ai nevoie de o acustica, care este foarte greu de realizat in ziua de azi. Asemenea acustica este controlata de ingineri acusticieni care sunt mult mai importanti chiar decat arhitectii care proiecteaza sala si asemenea specialisti nici nu exista in Romania. Chiar si la nivel international sunt foarte putine firme care sunt consultate pentru a-si da cu parerea despre acustica salilor respective de concerte care se preconizeaza a fi construite in anumite locuri. Intrebarea este daca noi in Romania ne putem permite, financiar vorbind, sa construim o asemenea sala sau nu.

Fara doar si poate trebuie sa investim o suma probabil prea mare raportata la problemele financiare pe care Romania le are si care exista la nivel international prin criza asta, insa trebuie sa ne gandim ca este o investitie nu pentru cinci, nu pentru zece, ci pentru 50 de ani, pentru 100 de ani. Este o investitie pentru generatiile viitoare. Nu e vorba de Filarmonica de acum cu dirijorul Moldoveanu. Este vorba de Filarmonica de peste 20 de ani care trebuie sa aiba o sala ca lumea. Si daca orchestra, muzicienii nu isi desfasoara activitatea intr-o sala cu acustica buna unde sa se simta bine si unde sa aiba loc, bineinteles ca nici publicul nu va veni si atunci lumea o sa se gandeasca „pai daca nu vine lumea de ce avem orchestra?” si invers.

Daca ati asemena Romania cu o piesa muzicala care ar fi aceea?

Nu cred ca mai e valabil ce cred eu. Daca m-ati fi intrebat asta acum 20 de ani spuneam „Balada” lui Ciprian Porumbescu. In Romania se schimba lucrurile de pe o zi pe alta, extrem de rapid. Acum eu cand vin in Romania sunt foarte ocupat, nici nu am timp de o cafea, doar ma uit la televizor si vad ce se intampla pe strazi. Asta oricum s-a schimbat mult de cand eram eu aici zi de zi si se va mai schimba. Romania trebuie sa isi gaseasca locul in noua harta politica europeana ceea ce nu e usor dupa ce ai fost izolat atata timp. Romania cred ca e importanta din punct de vedere cultural, dar si economic, chiar daca sunt probleme. Romania demonstreaza ca face fata dezvoltarii economice post-comuniste si probabil ca vom ajunge la acelasi nivel ca tarile dezvoltate din vest si vor disparea probabil caracteristicile personale ale romanilor, poate. Nu stiu. Poate sunt prea tanar sau batran. Nu stiu.

Alexandra Pacurar
Foto: citynews.ro