De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Snowboardul este un sport prea putin practicat la nivelul Maramuresului, dar sunt si tineri care se aventureaza in deslusirea tainelor din freestyle, un sport insa destul de costisitor.
Potrivit declaratiilor facute de catre unul dintre putinii instructori de snowboard din Maramures, Vlad Cristian, este nevoie de cel putin 4 sedinte pentru ca sa te poti numi incepator "cu placa". Costul unei singure sedinte este de 40 lei, iar terenul de antrenament sunt partiile existente la Cavnic si nu numai.
“Trebuie ca lumea sa stie ca snowboardul este un sport de iarna care se practica cu un singur element care se numeste placa, nu ca si la schiuri, unde avem 2 piese. Coborarea pe munti sau pe pante inzapezite ofera o mare placere celor care practica acest sport. Ca sa te apuci sa practici snowboardul ai nevoie, inainte de toate, de placa. Ai nevoie de legaturi apoi si de booti. Legaturile te ajuta la coborare sa controlezi snowboardul. In snowboard avem mai multe stiluri si anume freeride, freestyle si snowboard alpin. Stilul freeride este cel mai comun, majoritatea snowboarderilor fiind freerideri, fiind categoria cu cei mai multi practicanti”, a aratat, pentru citynews.ro, Vlad Cristian.
El spune ca cel mai tanar elev a fost in varsta de 7 ani, iar cel mai in varsta a avut undeva la 40 de ani. Cristian lasa sa se inteleaga ca tinerii sunt cei mai interesati de practicarea acestui sport, in conditiile in care in alte tari acest sport este practicat la scara mare.
“Pentru o persoana care nu a pus niciodata un snowboard in picioare este nevoie de cel putin 4 ore si un maxim de 8 ore. Unde se termina procesul de invatare? Legarea virajelor, parcurgerea partiei de la Cavnic prin viraje succesive, controlate si fara caderi. Si in acelasi timp sa simti placerea unei coborari pe snowboard. Multe lume ma intreaba ce fel de placa sa cumpere. Le recomand o placa ceva mai flexibila, pentru inceput. O astfel de pasiune este scumpa, dar avantajul e ca faci shoping numai o data. Ai nevoie de o placa, 400-450 lei, o preche de legaturi 300 lei si bootii, care costa pana la 400 lei. Deci pana la 1200 lei pentru inceput. Ai apoi nevoie de manusi, ochelari, pantaloni”, a concluzionat acesta.
Dragos Hojda
foto (c) citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.