Cauta RSS Feed Schimba judetul

Mostre de incompetenţă

Sport 18 Ianuarie 2012 - 12:35 - Vizualizari: 1525
Mostre de incompetenţă

Mi se pare că lumea în care trăim se duce de râpă. Văd în diverse medii decizii care mă fac să fac să cred că treptat incompetența pune stăpânire pe funcţiile de decizie. Se întâmplă în bănci, administraţie, regii, iar fotbalul care urmăreşte trend-ul societăţii nu face deloc excepţie.

Nu am altă explicaţie pentru ce-am văzut că s-a întâmplat la CFR şi Universitatea de la începutul acestui an în materie de transferuri sau mai corect spus împrumuturi. Şi mă refer la plecările lui Ionuţ Rada (în liga a doua germana, la Karlsruhe) şi respectiv a lui Andrei Voican (detaşat până în vara la Petrolul Ploieşti).

O să încep cu jucătorul din Gruia, mărturisesc un fotbalist care mi-a plăcut întotdeauna, dar de care şi-au bătut joc pe rând diverşi antrenori care s-au perindat pe la Rapid, Steaua şi CFR. E drept, au fost şi excepţii, Răzvan Lucescu la Rapid, Hagi la Steaua, Cîrţu şi Minteuan în Gruia. Fotbalist polivalent, capabil să joace atât pe flacul sting cât şi în centrul defensivei , Rada a ales exilul german, văzând că Jorge Costa nu iubeşte deloc fotbaliştii români, dând credit total în schimb conaţionalilor săi sau sud-americanilor.
Trec la Andrei Voican, tânărul jucător al Universităţii, împrumutat de Vivi Răchită pentru a pune umărul la salvarea de la retrogradare a Petrolului. Un fotbalist născut în 1991 şi care a fost component al tuturor loturilor naţionale de juniori. Într-un fel are soarta tristă a lui Rada, deoarece Dinamo, clubul care l-a format, l-a aruncat la un moment dat ca pe o măsea stricată. Florian Walter, care avea o altă viziune atunci asupra fotbalului, l-a salvat şi l-a adus la Cluj. Deşi avea doar 18 ani şi-a câştigat locul de titular la Universitatea reuşind să înscrie numeroase goluri în eşalonul secund. Din păcate pentru el, Ionuţ Badea nu l-a avut la suflet niciodată şi i-a dat puţine şanse, iar din vara anului trecut l-a trimis la echipa a doua.

Rada şi Voican sunt doar ultimele exemple dintr-un şir de fotbalişti de care CFR sau “U” s-au despărţit total sau temporar, iar apoi i-au regretat. Sigur, de cele mai multe ori antrenorul este cel care are primul şi ultimul cuvânt, dar directorul sportiv trebuie să contracareze opinia acestuia când aceasta nu este tocmai în regulă. Altfel se întâmplă cazuri ca cele ale lui Lemnaru şi Batin, ca să dau exemple la îndemână, “aruncaţi” de “U” şi CFR la Pandurii Târgu-Jiu total nejustificat. Lemnaru a demonstrat acest lucru în meciurile cu cele două formaţii ale Clujului, obţinând penalty-ul din care Pandurii a învins Universitatea şi marcând împotriva formaţiei din Gruia, iar Batin a bătut de unul singur Rapidul lui Răzvan Lucescu, marcând o “dublă” şi scoţând un penalty. Quod erat demonstrandum…

 

 


Cătălin Berindean

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.