Cauta RSS Feed Schimba judetul

Padureanu:"Timisoara lupta pentru titlu, va fi un meci greu"

Sport 18 Februarie 2010 - 10:22 - Vizualizari: 242
Padureanu:"Timisoara lupta pentru titlu, va fi un meci greu"

Presedintele Gloriei Bistrita, Jean Padureanu, a declarat ca isi doreste o victorie in meciul de sambata, cu FC Timisoara, dar a lasat sa inteleaga ca l-ar multumi si un egal. "Timisoara lupta pentru titlu, va fi un meci foarte greu, pe care vrem sa-l castigam. Nu stiu cat de buna ar fi o remiza, dar ma gandesc ce rau ar fi sa pierdem. Sper sa trecem cu brio de aceasta partida. Relatia mea cu Ioan Ovidiu Sabau a fost mereu una foarte buna. El are un obiectiv, noi avem alt obiectiv, prietenia e in afara terenului, in teren suntem adversari", a declarat Jean Padureanu.

 

 

Padureanu spune ca este increzator in sansele Gloriei de a scapa de retrogradare, bazandu-se si pe rezultatele bune din amicaluri. "Am incredere ca vom scapa de retrogradare. Am facut niste achizitii destul de bune, iar echipa e in revenire. In cele doua cantonamente, am vazut angajament total din partea jucatorilor, lucru reflectat in rezultatele din amicale. Nu ma iau dupa aceste meciuri, dar si astea spun ceva" a declarat Jean Padureanu, citat de acfgloria.ro.

 

Gloria va intalni pe FC Timisoara, sambata, 20 februarie, cu incepere de la ora 15.15. Partida, contand pentru etapa a 18-a, se va disputa pe Stadionul Municipal.

 

 

Augustin Danci

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.